Directorul sportiv al clubului de fotbal Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că este dezamăgit de Harlem Gnohere, jucător care a fost cedat la Steaua în această pauză competițională, precizând că oferta de prelungire pe care i-a făcut-o, cu tot cu bonusuri, o depășea cu puțin pe cea primită din partea grupării conduse de Gigi Becali.

“Mi-aș fi dorit ca Gnohere să plece de la Dinamo la o echipă de afară, dar asta este. Nu avem ce face. Nu sunt supărat pe el, sunt doar dezamăgit pentru că am crezut foarte mult că el va continua alături de noi. E alegerea lui, el știe mai bine ce are de făcut în viață. Am vorbit foarte mult cu Gnohere. În primă fază ne-a spus că nu vrea să se ducă la Steaua sub nicio formă. Noi i-am făcut o ofertă financiară foarte bună. Era apropiată de cea pe care o are la Steaua. Dacă punem și bonusurile pentru pase de gol și pentru goluri, cred că depășea un pic oferta Stelei. Plus că la un eventual transfer ar fi luat și o sumă din ce se primea. Dar este istorie acum. Gnohere a fost un jucător iubit și respectat de cei de la Dinamo, dar e alegerea lui”, a spus oficialul dinamovist.

Dănciulescu a precizat că Dinamo nu va sta niciodată într-un jucător. „Mergem înainte și fără Gnohere, noi suntem acoperiți pe acel post. Este Nemec, (Daniel) Popa, apoi acolo mai poate juca Rotariu, deci sunt soluții. Dinamo nu va sta niciodată în niciun jucător, în niciun antrenor sau conducător. Dinamo merge înainte și va ieși mereu cu capul sus din orice situație”, a explicat el.

De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu
Recomandări
De ce votează românii din diaspora cu suveraniștii, deși ei susțin local partide care vor să-i expulzeze. Interviu cu politologul Radu Dumitrescu

Gnohere pierduse competiția cu Adam Nemec

Prezent la conferința de presă, antrenorul Ioan Andone a declarat că atacantul Harlem Gnohere este un jucător bun, dar în ultima perioadă pierduse competiția pentru locul de titular cu Adam Nemec. „Nu trebuie să fim răutăcioși cu el că a plecat. Printre noi au fost unii care au sperat foarte mult să îi prelungim contractul. Deci Gnohere e un jucător bun. Dar el în ultima perioadă pierduse competiția cu Nemec. Nemec a reușit să marcheze, Nemec a jucat meciurile importante cu Steaua”, a adăugat Andone.

Atacantul francez Harlem Gnohere a semnat vineri un contract valabil pe doi ani și jumătate cu FC Steaua. Transferat în iulie 2015, cel supranumit „Bizonul” a evoluat la Dinamo în 59 de partide oficiale, a înscris 24 de goluri și a oferit 8 pase de gol. Gnohere este al zecelea jucător transferat direct de la gruparea rivală in istoria celor două cluburi.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.