Aflată la a șasea ediție, competiția de fotbal a aliniat, anul acesta, 11 echipe de la centre din Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6, din Periș, Mogoșoaia, Crevedia și din Bilciurești, Dâmbovița, unde Asociația Șansa Ta a fondat un „conac social”.
Lovitura de start a aparținut fostului internațional Ionel Ganea, care a dat autografe și s-a pozat cu cei mici și cu educatorii lor. Despre puștii de la Under 21, fostul atacant al “naționalei” a comentat că “îi așteaptă meci greu cu Franța, iar în semifinale, ar fi bine să nu cădem cu italienii sau cu nemții”.
Sectorul 5, campion
“Pentru unii dintre acești copii, e prima data când intră
într-o competiție și simt spiritul de echipă, fair-play-ul și gustul
victoriei”, a comentat Gabriel
Ciobotaru, președintele Asociației Șansa Ta.
Finala concursului a fost câștigată de echipa Sectorului 5, care a învins echipa Sectorului 4. Însă la sfârșit toți copiii au primit medalii, diplome, mingi și pungi cu cadouri.
La organizare și premiere a pus umărul și Marius Zamfir, șeful Școlii de Fotbal ACS Dinamo Noua Generație. “Pe terenurile noastre, vin și joacă gratuit mai multe echipe de la centre de plasament din București și de la un centru pentru copii cu sindromul Down”, a declarat șeful DNG .
Torturi, fructe, prăjituri, pizza la baghetă, sandvișuri, apă și sucuri – micii fotbaliști au avut parte și de picnic la marginea terenului. Inclusiv echipamentele de joc au fost asigurate de sponsori.
Copiii au plecat spre microbuze și autocare cu ghiozdanele pline de cadouri și cu obrajii un pic mai roșii, de la soarele lui cireșar.