ACTUALIZARE. „Am avut o stare de leșin. Am avut termen în procesul de divorț. M-am simțit un pic rău, dar mi-am revenit. Nu e ceva grav. Din cauza emoțiilor, a stresului…

Ieri m-am bucurat foarte mult pentru fiul meu (n.r. – George a marcat două goluri în meciul Astra – Viitorul, scor 1-4) și probabil s-au adunat toate. Acum sunt ok”, a spus Ionel Ganea, pentru Fanatik.

Fostul fotbalist a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Făgăraș, după ce a leșinat, a anunțat bunaziuafagaras.ro. Incidentul a avut loc în jurul orei prânzului, în sediul Judecătoriei Făgăraș unde se afla la un proces în care avea termen.

Ionel Ganea, când avea o relație bună cu soția lui, Dana

„Este vorba de fostul fotbalist Ionel Ganea. Avea o calitate într-un proces acolo și i s-a făcut rău în sala de judecată. Colegii noștri au făcut loc să intre ambulanța, el a fost preluat și dus la spital. Din câte am înțeles, își revenise când a ajuns ambulanță, dar l-au luat pentru investigații amănunțite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, Ionuț Zaharia.

Martorii zic că era beat

Martorii spun că Ganea părea că ar fi consumat băuturi alcoolice și că ar fi iscat un scandal la ieșirea din sediul Judecătoriei, iar doi avocați ar fi încercat să îl liniștească.

Pe de altă parte, medicii confirmă leșinul din instanță și bănuiesc că ar fi vorba de o criză de epilepsie.

„E vorba de o persoană de sex masculin, cu stare de agitație, posibil criză de epilepsie, cu marcă traumatică pe limbă și buze (specifică persoanelor epileptice și celor care leșină – n.r.). Pacientul a fost transportat la Spitalul Făgăraș, asistenta spune că nu a simțit să fi avut halenă alcoolică. El nu a declarat nimic, iar ea nu a simțit nimic”, a declarat managerul Ambulanței Brașov, David Levente.

Dana şi Ionel Ganea au mai fost aproape de divorţ în 2010. Atunci, fostul fotbalist a cerut instanţei desfacerea căsătoriei şi custodia copiilor. Cei doi s-au împăcat cu doar câteva zile înainte ca judecătorii din Buftea să pronunţe despărţirea.


„Adriana Nedelea LA FIX” | Adriana Nedelea către Rareș Bogdan: ”Nu e conflict de interese că luai bani de la Hotel Phoenicia și nu ai anunțat publicul?”. Rareș: ”Nu e conflict de interese. E corect pentru că nu mi-a influențat opțiunea în emisiuni” – VIDEO

Urmărește-ne pe Google News