”Cât de mult să te orbească setea de putere încât să ștergi cu buretele meciurile noastre pentru România, la toate nivelurile, trofeele câștigate, jucătorii descoperiți și promovați? Noi, Cămătaru, Belodedici, Ianovschi sau Rădoi, suntem niște amatori? Dar proiectele pe care le-am construit la FRF, competițiile pentru copii și juniori, acțiunile de scouting, reformarea loturilor reprezentative, regulile jucătorilor U21 și U19, acestea înseamnă „nimic”? Pentru că nimic nu mai seamănă cu ceea ce era acum patru ani!”, se scrie în scrisoarea deschisă postată pe site-ul frf.ro.
Scrisoarea deschisă a corpului tehnic:
”Stimați jurnaliști sportivi, suporteri ai fotbalului românesc,
Pentru că fotbalul a fost, este și va însemna mereu TOTUL pentru noi, ne adresăm azi vouă, jurnaliștilor iubitori ai fotbalului care ne-ați aplaudat pe stadioane ca jucători sau antrenori, care ne-ați fost alături în obținerea performanțelor care au bucurat generații de români.
Pentru că suntem convinși că experiența noastră națională și internațională ajută fotbalul românesc să se dezvolte, am ales să lucrăm în cadrul proiectului FRF. Acum, ne vedem obligați să vă solicităm sprijinul din nou, așa cum o făceam din teren sau de pe băncile tehnice, pentru că vrem să ne ajutați să putem restabili adevărul cu privire la rezultatele muncii noastre în cadrul Federației. Doar adevărul va întări încrederea părinților care își duc la fotbal copiii și a suporterilor față de fotbalul nostru.
Sunt trei motive nedrepte și grave care ne-au făcut să semnăm această scrisoare deschisă care face apel la obiectivitatea și la onestitatea voastră, a celor care sunteți cu adevărat interesați de creșterea pas cu pas a fotbalului românesc.
Primul motiv este că prea mulți din oamenii care lucrează astăzi în presă trec sub tăcere realizările noastre, asta când nu le duc în derizoriu prin judecăți subiective, angajate unor opțiuni personale sau electorale. Am ales să lucrăm pentru fotbal în cadrul FRF pentru că am crezut că vom găsi cel mai bun sprijin pentru ideile și planurile noastre. Și așa a fost! De ce am devenit „jucători și antrenori de mâna a doua”, doar pentru că unii dintre jurnaliști susțineți un alt candidat la conducerea Federației? De ce ne jigniți, lovind în tot ce am clădit în atâția ani, pe teren, și acum în echipa FRF? Câți dintre voi ați fost la meciurile din Turneul Speranțelor, Interliga Națională sau la acțiunile noastre de scouting, ca să menționăm doar câteva dintre proiectele noastre?
Al doilea motiv sunt afirmațiile nedrepte și neadevărate ale fostului mare jucător Ionuț Lupescu și ale apropiaților săi despre amatorismul echipei noastre, despre cine suntem noi și despre credibilitatea noastră. Cât de mult să te orbească setea de putere încât să ștergi cu buretele meciurile noastre pentru România, la toate nivelurile, trofeele câștigate, jucătorii descoperiți și promovați? Noi, Cămătaru, Belodedici, Ianovschi sau Rădoi, suntem niște amatori? Dar proiectele pe care le-am construit la FRF, competițiile pentru copii și juniori, acțiunile de scouting, reformarea loturilor reprezentative, regulile jucătorilor U21 și U19, acestea înseamnă „nimic”? Pentru că nimic nu mai seamănă cu ceea ce era acum patru ani!
Al treilea motiv este dorința noastră de a înlătura confuziile care ocupă astăzi discuțiile despre fotbal. Cariera din teren nu spune absolut nimic despre posibilitatea de a deveni, după ce ai agățat ghetele în cui, scouter, antrenor, manager, coordonator al loturilor sau metodolog. Sunt meserii diferite care necesită abilități specifice, specializare și experiență la fel cum calitățile morale pot diferi de la o persoană la alta. Prin cultivarea acestei confuzii pare acum că e suficient să fi fost fotbalist de performanță pentru a putea ocupa orice poziție în zona tehnică sau în zona administrativă a FRF. Dar există certitudinea bunei intenții la acești doritori? Care e planul lor pentru dezvoltarea fotbalului, unde sunt proiectele, despre ce inițiative vorbim?
Pentru ca fotbalul să aibă un viitor avem nevoie de oameni cinstiți, imparțiali, onești care să asigure integritatea competițiilor, a selecțiilor și a relațiilor comerciale, toate acestea fiind foarte strâns legate de dezvoltarea fotbalului din România.
Totodată, calitățile profesionale și umane nu vin la pachet și ar fi total abuziv și nedrept să afirmi că o generație este mai îndreptățită decât alta să ocupe funcții tehnice sau administrative. În fotbal, la fel ca în orice alt domeniu, pregătirea individuală este cea care te califică să poți ocupa o funcție sau alta la un moment dat. Noi nu am creat și nu vom susține niciodată un conflict între generațiile fotbalului românesc! Nu ne-ați auzit niciodată vorbind de o generație împotriva celeilalte. Lucrăm împreună în cadrul FRF, de la Vlădoiu la Stoichiță, de la Rădoi la Văsâi, de la Geolgău la Vlad Munteanu, de la Belodedici la Cămătaru. Acesta e modelul de unitate care asigură performanța când lucrezi pentru fotbal!
Avem datoria nu doar să apărăm munca noastră, ci și să o facem cunoscută. Avem obligația, în același timp, de a proteja fotbalul de cei care aleg să ignore rezultatele evidente doar pentru că nu au contribuit la ele.
Știm toți că rezultatele echipei naționale sunt cele care tractează întreg fotbalul. Știm că ratarea calificării la Cupa Mondială e un eșec. Dar știm, la fel de bine, că România s-a calificat la Euro 2016 după aproape zece ani de absență. Știm că am reușit să contribuim cu tot ceea ce am învățat la acest proces prin care rezultatele să apară în viitor.
Fotbalul de azi nu mai poate fi privit atât de simplu cum era pe vremea multora dintre noi, în generațiile unde jucau Ionel Augustin sau Dumitru Dumitriu. Să fi jucat fotbal de mare performanță spune totul despre calitățile sportivului care a reușit să aibă succes pe teren, dar absolut nimic despre talentul său de a deveni scouter, antrenor, manager, coordonator al loturilor, metodolog, așa cum menționam mai sus. Nu putem rămâne în epoca fotbalului romantic! Respectăm trecutul, dar trăim în prezent ca să putem avea un viitor! De ce să ne temem să vorbim despre fotbal ca produs, despre marketing, comunicare, brand, reputație, strategie? Dacă în anii 70 sau 80 ne uitam cu invidie la meciurile din cupele europene cum adversarii noștri din Vest beneficiau de sponsori, proiecte pentru suporteri, nu credeți că acum trebuie să facem totul, măcar acum!, pentru ca fotbalul românesc să mai anuleze din distanța asta uriașă?
Meciurile se pot câștiga cu noroc, uneori. Dar fotbalul nu se dezvoltă niciodată prin șansă sau miracole. Astăzi lucrăm cu o strategie coerentă, cu proiecții de resurse financiare și logistice cu tot ce înseamnă administrarea unei afaceri moderne. Iar aceste lucruri le-am descoperit în cadrul FRF și ele susțin performanța sportivă. Am ieșit din zona spiritului de clan, am ieșit pe piață, am căutat profesioniști care să lucreze cu noi, cei din zona tehnică, pentru creșterea sportului pe care îl iubim.
Și nouă ne-a fost greu la început să înțelegem de ce avem nevoie de activări cu sponsorii, de responsabilitate socială sau de campanii naționale de grassroots. Însă ne-am dat seama, spre exemplu, că pentru fotbalul de performanță există și LPF, ori rolul nostru e să facilităm performanța în tot fotbalul românesc, prin Liga 3, Liga 2, cluburile de copii și juniori, asociațiile județene de fotbal, fotbalul feminin, futsalul.
Oamenii nu mai vin la fotbal ca în trecut, azi noi trebuie să ne găsim practicanții și iubitorii de fotbal, să îi convingem că avem un produs, fotbalul, care merită timpul și atenția lor: copii care să joace, suporteri în tribune și la televizor, viitori arbitri, antrenori și manageri sportivi. Pentru asta ne trebuie marketing, comunicare, strategii. Pentru asta ne trebuie oamenii timpurilor acestea, nu oameni care nu accepte schimbarea, care sunt legați între ei prin spirit de clan.
Și încă un lucru, extrem de important!
Dacă vom rămâne blocați în astfel de confuzii, ne vom închide singuri pentru totdeauna într-o peșteră cu minciuni și iluzii. Ori fotbalul european se bazează azi pe profesioniști din domenii diferite care susțin fotbalul propriu-zis, își dezvoltă mecanisme de apărare împotriva corupției și a posibilității de a obține foloase materiale necuvenite (vezi cazurile Platini și Blatter).
Prin meseriile noastre de acum influențăm viețile a sute de mii de copii care visează la fotbal. Suntem responsabili și nu putem accepta iresponsabilitatea pe care alții o atrag în jurul muncii noastre, prin defăimare, minciună sau tărăboi de mahala.
Ne-am permis, la finalul acestei scrisori, să vă prezentăm succint o listă cu rezultate la care am contribuit în perioada 2014-2018. Cum se poate spune că nu există realizări? Vă puteți uita în ochii noștri și să susțineți această minciună?
Dragi suporteri și jurnaliști, împreună am trăit marile bucurii ale fotbalului nostru, împreună ne-am strâns după cele mai dureroase înfrângeri. Și am continuat! Dacă golurile și victoriile noastre au însemnat ceva, dacă vă doriți ca fotbalul românesc să aibă, într-adevăr, un viitor, nu lăsați, vă rugăm, minciunile să acopere munca noastră!
Mihai Stoichiță
Cosmin Contra
Aurel Țicleanu
Miodrag Belodedici
Ionel Augustin
Rodion Cămătaru
Gheorghiță Geolgău
Dumitru Dumitriu
Ion Vlădoiu
Ciprian Paraschiv
Mihai Ianovschi
Dumitru Moraru
Vlad Munteanu
Dan Apolzan
Mirel Albon
Alexandru Andrași
Tiberiu Bălan
Adrian Boingiu
Nicolae Constantin
Florin Constantinovici
Ionel Gane
Daniel Gherasim
Nicolae Grigore
Mihai Ianovschi jr.
Marian Ioniță
Daniel Isăilă
Endre Kacso
Zoltan Jakab
Adrian Mihalcea
Daniel Mogoșanu
Cătălin Munteanu
Adrian Mutu
Mirel Rădoi
Leontin Toader
Cornel Țălnar
Adrian Văsâi
CINE SUNTEM
Peste 500 de meciuri pentru România
Peste 70 de goluri pentru România
Peste 50 de cupe naționale cucerite ca jucători și antrenori în mai multe țări
Peste 50 de trofee de campioni naționali ca jucători și antrenori în mai multe țări
Peste 20 de mari jucători descoperiți și formați
Gheata de Aur a Europei
Golgheterul la zi al echipei naționale all-time
Dublul câștigător al Cupei Campionilor Europeni
Cupa Intercontinentală
Supercupa Europei”.
De menționat, că deși apare printre semnatarii scrisorii deschise, Adrian Mutu nu mai face parte din corpul tehnic al FRF. Fostul internațional a preluat echipa FC Voluntari.