”Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuț Lupescu! A fost singurul care m-a căutat acum o lună și jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, și mi-a spus despre intenția sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui și i-am spus că dacă va fi ales președinte al federației, atunci va avea toată susținerea mea!.
Eu am vorbit în ultima perioadă cu toți colegii mei din administrația locală, care sunt la fel de deschiși și de dispuși să se implice în acest fenomen. Toată lumea așteaptă o abordare nouă, o abordare pragmatică și eficientă! Există o deschidere foarte mare de la Parlament, de la Guvern și de la autoritățile locale pentru a scăpa odată de rușinea asta când mergem la competiții internaționale și ne întoarcem cu capetele plecate”, a declarat Liviu Dragnea într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
”Este un fals pe care-l folosesc și ar fi un gest incalificabil”
Liviu Dragnea a dezmințit zvonurile potrivit cărora ar fi semnat o adeziune cu care oamenii din echipa lui Burleanu ar fi mers prin țară, în campanie electorală: ”Răspunsul meu este foarte simplu: nu am semnat nicio hârtie de susținere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competență să semnez așa ceva, nici ca președinte al Camerei Deputaților, nici ca președinte al PSD-ului și atât mai puțin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susținere scrisă pentru actuala conducere a Federației Române de Fotbal! Nici măcar verbală! Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc și ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă!”.
Lupescu, combinația cea mai bună
Omul politic crede că în fruntea federației trebuie să fie un manager bun, care să fi fost un mare fotbalist: ”Un președinte trebuie să le aibă pe ambele! Este foarte greu pentru cineva să opereze pe cord dacă nu a făcut facultatea de medicină. În același timp, ca să fii și director de spital trebuie să înțelegi și management. Deci cineva care a jucat, care a simțit, care a mușcat din iarbă și care a primit lovituri în teren e clar că știe ce înseamnă fenomenul. Dacă mai are și calități manageriale, atunci e combinația cea mai bună.
Dragnea a jucat fotbal
Liviu Dragnea este pasionat de fotbal și așteaptă ca naționala să aibă din nou rezultate: ”Trebuie să mizăm mai mult pe fotbaliști români! Avem mii de talente în această țară care nu sunt descoperite și nu sunt susținute. Iar pentru a face lucrul acesta ne trebuie sport de masă cu competiții, așa cum era înainte. Eu am jucat fotbal și am fost legitimat. Știu foarte bine cum am crescut și cum am fost selectat la aceste competiții. Exista un interes mare între noi, copiii, și participam la competiții în care ieșeau în evidență talentele. Nu putem să facem o singură acțiune heirupistă, trebuie să fie competiții permanente!”.
”În 2014 au fost lucruri ciudate”
Liderul PSD consideră că ”au fost lucruri ciudate” în urmă cu patru ani, când Gică Popescu a fost arestat cu o zi înaintea alegerilor de la FRF, iar victoria lui Burleanu a fost pusă pe seama sprijinului politic și a ”serviciiilor”: ”Zvonurile astea le-am auzit și eu. Și mie mi-a zis foarte multă lume în acea perioadă despre asta, dar mi-e greu să spun că așa au stat lucrurile. Au fost lucruri ciudate, dar nu pot să bag mâna în foc că așa a fost. Poate în perioada următoare o să iasă la iveală mai multe informații, tot ce e posibil. Dar acum nu pot să spun sută la sută că a fost aşa sau că a fost altfel….”.
LIVEBLOG Alegerile pentru șefia FRF 2018. Miercuri, 18 aprilie, ziua Z! Toate detaliile. Sunt patru candidați: Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş și Ilie Drăgan.
Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. În Siria nu a început războiul, ci doar curățarea de arme chimice