Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că Ionuț Lupescu, în prezent director al Comisiei Tehnice a UEFA, nu dorește să candideze la alegerile pentru președinția FRF din primăvara anului 2018.

„M-am întâlnit la finala Ligii Campionilor cu Ionuț Lupescu, la fel și cu Mircea Lucescu. Ionuț Lupescu în niciuna dintre discuțiile pe care le-am avut nu și-a manifestat dorința de a candida la președinția FRF. A infirmat orice interes din această perspectivă”, a spus Burleanu, la finalul Comitetului Executiv al FRF de luni.

Ionuț Lupescu l-a atacat dur pe președintele FRF, Răzvan Burleanu: ”Mă deranjează lipsa de respect”

Ionuț Lupescu l-a ”executat” pe Răzvan Burleanu la Digi Sport: ”Nu-mi aduc aminte să fi discutat cu Burleanu. Singura întâlnire a fost când eram în lift cu Ferguson. A intrat și el, l-am salutat și atâta tot. Dacă aceasta a fost o discuție… Din ce știu eu, o discuție înseamnă mai mult decât un simplu salut. Eu salut pe oricine, că așa e civilizat, dar asta a fost și nimic mai mult. 

Asta e o dovadă că se minte foarte mult. Nu am discutat cu domnul Burleanu și nu mai pot să am o discuție cu el. Le-am spus și lui și celor doi secretari la congresul de la Helsinki că eu susțin pe toată lumea, dar nu pot să stau de vorbă cu mincinoși. Le-am spus în față acest lucru, iar asta e încă o dovadă că folosește anumite ocazii să arunce în presă lucruri care nu sunt adevărate. Am crezut că sunt băieți tineri care doresc să muncească și să facă treabă, dar cu minciuna nu poți să faci treabă. Eu mă delimitez de oamenii aceștia. 

Normal este să spui lucrurilor pe nume, chiar și când greșești, poți îndrepți lucrurile. Cunosc foarte bine managementul FRF. Nu știu dacă voi candida sau nu. De 10 ani se vehiculează numele meu la conducerea FRF. Nu știu ce voi face peste un an. Mă deranjează lipsa de respect față de foștii mei colegi de la echipa națională. Dacă nu respecți trecutul, nu ai viitor! E păcat”.

Lupescu l-a atacat dur pe președintele FRF, Răzvan Burleanu: ”De ce e rău să candideze un membru din Generația de aur?”

Lupescu s-a arătat deranjat de noile condiții impuse contracandidaților lui Burleanu la șefia FRF, potrivit cărora orice candidat trebuie să fi activat în fotbal doi ani din ultimii 5 ani. ”Nu știu cât de corecte sau legale sunt. Am văzut că a declarat că eu sunt pe partea sectorului tehnic. Să nu uite că eu am fost aproape șapte ani CEO-ul Federației și cunosc foarte bine managementul, poate mai bine decât toți care sunt acolo. Deocamdată am plecat pe un drum, mă simt foarte bine și îmi place ceea ce fac. Nu știu ce voi face nici peste șase luni, dar peste un an sau doi. Să fim sănătoși.

Atunci când n-ai nimic de ascuns, poate să candideze oricine are un anumit program care poate avea un program bun. De ce e rău să candideze un membru din Generația de Aur?”.

Lupescu l-a atacat dur pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, care o dă la întors

Răzvan Burleanu a evitat, luni, să afirme clar dacă Ionuț Lupescu îndeplinește condițiile pentru a putea candida. „Se cunosc procedurile greoaie pe care le avem pentru a aproba un statut. Astfel că modificările luate la Adunarea Generală vor intra în vigoare peste aproape doi ani. Astfel că sunt șanse foarte mari ca alegerile următoare să fie organizate în baza actualului statut. Așa că nu e nicio problemă. Domnul Ionuț Lupescu este implicat azi într-o zonă tehnică la UEFA și cu siguranță ar avea nevoie și de experiență într-o zonă de management. Trebuie să facem această distincție”, a menționat președintele.

Întrebat dacă a fost bine că această regulă nu exista când a candidat în 2014 pentru că nu o îndeplinea, Răzvan Burleanu a răspuns: „Aceasta este interpretarea dumneavoastră. Repet, sunt șanse foarte mari ca următoarele alegeri să fie organizate după actualul statut”. Burleanu a fost ales președinte al FRF în martie 2014, dar a vrut să demisioneaze după numai trei luni.

Citește și:

Generația de Aur îi pregătește lovitura decisivă lui Răzvan Burleanu. Un mare antrenor trece în barca tricolorilor de legendă! Anghel Iordănescu se va sufoca de mânie!

EXCLUSIV / Generația de Aur nu-l mai recunoaște pe Gică Hagi drept lider! Iată jocurile care se fac pentru alegerile FRF din 2018. Cine luptă cu Răzvan Burleanu. Reacția lui Bogdan Stelea

 
 

Urmărește-ne pe Google News