„Ne-am simţit foarte bine. Tatăl lui Adi ne-a făcut nişte fripturi pe grătarul din curte şi ne-a tratat cu ţuică , iar mama lui ne-a preparat o saltă de te lingeai pe degete de bună ce era. Am preferat să stăm în casă, pentru că afară era destul de frig. Am rupt-o pe friptane şi am băut un păhărel de ţuică. Am consumat cu măsură. Aşa ca să ne mai încălzim”, a precizat glumind Luţu. În afara lui Luţu, vedeta lui AC Fiorentina l-a avut ca invitat şi pe fostul jucător Jean Barbu.
I-a fost jenă să aducă lăutari
Cunoscut ca mare amator de muzică lăutarească, Ionuţ Luţu s-a gândit în primă fază să aduc şi un acordeonist care să le interpreteze câteva piese frumoase, dar a renunţat rapid la această idee, gîndindu-se că părinţii lui Adrian nu ar fi fost de acord cu acest lucru.
„Doar am stat de vorbă amintindu-ne de năzbâtiile pe care le făceam când eram mai tineri. I-am povestit lui Adi despre aventurile mele din Coreea de Sud, unde dacă nu erai atent riscai să primeşti la masă carne de câine sau de şarpe”, a mai spus cu acelaşi şarm caracteristic, Ionuţ Luţu, care actualmente activează la divizionara „C”, ALRO Slatina.