După ce “a ucis” liderul CFR Cluj, Ionuţ Neagu (20 de ani) visează. “Urmează meciul cu Steaua. Sper să le dau şi lor un gol”, îşi face singur curaj mijlocaşul convocat recent la lotul de tineret.
“Părinţii şi cei doi fraţi ai mei, dar şi cele două surori m-au ajutat să ajung fotbalist. Ca să mă sprijine pe mine, nici măcar nu şi-au pus telefon fix acasă, să nu mai plătească şi alte dări, darămite să aibă telefon mobil. Dacă vreţi să daţi de părinţii mei, trebuie să sunaţi la o mătuşă!”, mărturiseşte modestul jucător. Ionuţ vede în fotbal şi în seriozitate drumul cel mai scurt spre un trai tihnit. Tatăl său a lucrat la combinat, iar acum e pensionar, iar mama lui e educatoare în comuna Smârdan, la 10 kilometri de Galaţi. Fotbalistul nu are nici maşină, nici permis, nici haine de mii de euro, nici măcar cont de hi5: “Nu sunt pasionat de mondenităţi, eu visez să ajung la Manchester United”.