Patronul echipei de fotbal Dinamo Bucuresti, Ionut Negoita, soseste miercuri 9 August 2017, la sediului ministerului Afacerilor Interne si Administratiei din Capitala, pentru a participa la intalnirea cu ministrul Carmen Dan, privind situatia stadionului din soseaua Stefan cel Mare. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Patronul de la Dinamo, Ionuț Negoiță, a anunțat că este gata să renunțe la finanțarea clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
În acest sens, Ionuț Negoiță a purtat o rundă de negocieri cu omul de afaceri Viorel Cataramă.
Pe fir a intrat și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a luat legătura cu Viorel Cataramă.
După această discuție, Dumitru Dragomir a anunțat la Digi Sport: ”Convingerea mea este că Negoiță nu vrea să se despartă de Dinamo și nici să dea bani. Eu cred că vrea să-l prindă pe Gigi Becali, dar nu cred că este posibil. El se gândește la un om capabil care poate să-l bage pe bursă” .
Aceste declarații l-au făcut pe Ionuț Negoiță să-i răspundă fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal.
”Domnul Dragomir să vină să vorbească cu mine, îi voi pune toate actele la dispoziție, cu presa, cu cine vrea dânsul, ca să vadă dacă e sau nu cacialma”, a spus Ionuț Negoiță pentrudoardinamo.ro .
Actualul finanțator de la Dinamo a adăugat: ”Să facă toate demersurile să cumpere și atunci se va convinge că eu chiar am vorbit serios. Dacă nu vine, atunci să nu mai vorbească doar ca să se afle în treabă”.