Ionuţ Rada a părăsit-o pe CFR Cluj și va evolua la Bari, luând-o pe urmele lui Florin Răducioiu. În Serie B, jucătorul dat de fosta școală de fotbal deținută de Gică Popescu a fost chemat de către Răzvan Zamfir, cel care a fost oficial al ardelenilor, iar acum este director sportiv la Bari.

„Mă doare sufletul că plec. Chiar doream să îmi închei cariera la CFR Cluj. De acest club m-am ataşat mai mult decât oricare altul. Cei de la Bari au insistat foarte mult pentru mine şi, după ce m-am consultat cu familia, am luat această decizie.

E onoare pentru mine să mă transfer în Italia şi mă bucur că cei de la Bari s-au gândit la mine. Este un club cu tradiţie şi poate este o răsplată pentru mine, pentru munca depusă în toţi aceşti ani”, a spus Rada pentru site-ul stiridesport.ro.

Fundaşul de 32 de ani a ajuns la Bari, formație care ocupă locul 15 în Serie B.

De la CFR vor mai pleca fotbaliști. Portarul Mario Felgueiras este dorit în Grecia, făcându-i cu ochiul două grupări puternice, Panathinaikos Atena și PAOK Salonic. De asemenea, goglheterul Gregory Tade este tentat să-și ia câmpii, din pricina situației jalnice în care se află fosta participantă în grupele Ligii Campionilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News