Înainte însă ca meciurile să se poată relua în Liga 1, fotbaliștii vor trebui să stea o lună în izolare în cantonament.

“Lucrăm la documentul care să descrie faza de competiţie. Reluăm sportul gradual, etapizat. Mie îmi plac competiţiile duse până la capăt, îmi plac competiţiile care se desfăşoară, nu cele care se stabilesc prin anumite decizii sau sub presiunea anumitor termene”, a spus Stroe.

Acesta a continuat: “Sunt obligat să fiu optimist atât timp cât sunt ministrul sportului, deci sper să putem avea condiţiile în care să avansăm în pasul doi şi să oferim ligii profesioniste de fotbal şi tututor celor care vor să-şi termine competiţiile cadrul legislativ pentru a face acest lucru. Dar totul depinde de evoluţia epidemiologică. Este posibil să întârziem cu competiţiile dacă cifrele şi indicaţiile insituţiilor din domeniul sănătăţii publice nu vor recomanda acea acest lucru”.

“Ştiu că fotbaliştii nu sunt obişnuiţi cu cantonamente de lungă durată, dar din păcate, situaţia actuală impune acest lucru. Atât pe perioada pregătirii centralizate, cât şi pe perioada desfăşurării competiţiei sportivii trebuie să fie izolaţi în cantonament. Pentru următoarea lună avem cadrul legal doar pentru antrenamente”, a mai spus ministrul sportului.

Ionuț Stroe a estimat că pentru Liga 1 vor fi nevoie de aproximativ 500 de teste pentru coronavirus.

“La Liga I, avem 14 cluburi cu un număr de 35 de persoane care să se izoleze, ajungem la 500 de persoane care să intre în acest regim de izolare, 500 de teste prin urmare”, a calcutat Stroe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News