”Şi ruşii, şi austriecii au fost peste noi din toate punctele de vedere. Din păcate, observ la jucătorii noştri că au şi carenţe de instruire dar, ceea ce mă deranjează cel mai mult este că sunt carenţe în educaţie, în dorinţa de exprimare a jucătorilor, în dorinţa de a evolua, de a reprezenta România, în determinarea acestora.

Am văzut în aceste partide jucători care au făcut prea puţin efort, care nu prea s-au implicat în joc, care au repetat greşeli în meciul cu Austria ce au condus la acel scor sever. Sper ca lucrurile să se îndrepte în fotbalul românesc, pentru că la nivelul bazei este nevoie de mult mai multă muncă, severitate maximă, mult mai multă disciplină”, a declarat Iordănescu, la Digi Sport.

 
 

Urmărește-ne pe Google News