Generalul se mai gandeste daca va prelua nationala Tunisiei pentru mondiale.
Tratativele pentru angajarea ca selectioner al reprezentativei Tunisiei a spaniolului Javier Clemente au picat. De actualitate este acum instalarea lui Anghel Iordanescu.
Presedintele federatiei de specialitate, Khaled Sancho, s-a deplasat duminica in Emiratele Arabe unde a purtat primele discutii cu tehnicianul roman. Agentia France Presse a anuntat ieri, intr-o depesa, ca actualul antrenor al echipei Al-Ain este solicitat de Federatia Tunisiana de Fotbal pentru a prelua reprezentativa acestei tari, calificata deja la Campionatul Mondial din 2002 si angrenata in pregatiri pentru Cupa Africii. Un alt nume vehiculat la Dubai este cel al olandezului Joe Bonfrere, fost selectioner al nationalei Nigeriei. Iordanescu n-a facut referiri la valoarea sau durata unui posibil contract, insa a declarat presei arabe ca i-a cerut lui Sancho un ragaz. „Promit ca intr-o saptamana va raspund”, a asigurat Puiu.
Pe de alta parte, apropiatii generalului sustin ca acesta nu va parasi formatia Al-Ain din cauza unei promisiuni pe care i-a facut-o regelui in momentul in care a fost numit.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News