Fanii giuleşteni au sărbătorit 90 de ani de la înfiinţarea Rapidului alături de viitorul patron, Nicolae Cristescu, şi au aflat că s-ar putea ca echipa din Grant să rămână tot în prima ligă, chiar dacă nu a primit licenţa. Vestea a fost receptată cu circumspecţie, putând fi doar un foc de paie, la fel cum este, deocamdată, şi dorinţa lui George Copos de a ceda clubul lui Nicolae Cristescu, care a anunţat miercuri că va deveni oficial boss în Grant peste câteva zile.
Variantă agreată de LPF şi FRF
“Sunt şanse foarte mari să începem campionatul tot în Liga 1. Mitică Dragomir face eforturi multiple şi insistă ca noi să jucăm în prima ligă şi în sezonul următor”, le-a transmis masonul Cristescu giuleştenilor. Declaraţia a fost întărită şi de preşedintele FRF, Mircea Sandu, care vede posibilă rămânerea Rapidului în “A”: “Toate cluburile trebuie să fie pregătite, pentru că nu se ştie ce va decide Comitetul Executiv. Există şanse să avem tot o ligă cu 18 echipe şi ultimul loc ar putea aparţine oricărei formaţii care acum nu are dreptul să joace în prima divizie”.
foto: Gabriel Pătruţ