România s-a calificat astăzi, cu 3-2 la general, în semifinalele Fed Cup, trecând de Cehia, deținătoarea trofeului, urmând să înfrunte Franța. Cu Caroline Garcia și cu Alize Cornet în mare formă, Franța a dispus facil, cu 3-1, de Belgia, la Liege. După primele meciuri de simplu, scorul era 3-0 și s-a trecut direct la jocul de dublu.

Meciurile dintre România și Franța vor avea loc pe 20 și pe 21 aprilie.

În 2015, Begu a câștigat și la simplu

La 4 ani și două zile distanță de victoria care a ajutat România să învingă Spania cu 3-2, la Galați, Begu și Niculescu repetă performanța într-un context mult mai important!

Atunci, pe 8 februarie 2015, începea urcușul în tenisul mare. În urma acelei victorii, echipa de Fed Cup a României și-a asigurat calificarea la barajul pentru promovarea în Grupa Mondială. Acum, România merge în semifinalele Fed Cup. Ultima oară, a făcut-o în 1973, când a luat bătaie de la Africa de Sud, scor 1-2.

Există similitudini între jocuri. Și atunci, Begu și Niculescu, au revenit de la 0-1 la seturi, în fața perechii Muguruza – Garrigues. Begu câștigase și meciul de simplu de dinainte, iar pe deasupra, ignorând oboseala, a pus umărul și la dublu. 

În semn de prețuire pentru efortul Irinei, ”Libertatea” a titrat atunci: ”Trăiască mama care te-a născut”! Familia sportivei, părinții și fratele, a fost prezentă la acel meci.

România – Spania 3-2

Sâmbătă

Simona Halep – Silvia Soler-Espinosa 6-2, 6-1
Irina Begu – Garbine Muguruza 3-6, 2-6

Dumincă

Simona Halep – Garbine Muguruza 4-6, 3-6
Irina Begu – Silvia Soler-Espinosa 6-2, 6-4
Begu/Niculescu – Muguruza/Garrigues 5-7, 6-3, 6-2

Urmărește-ne pe Google News