ACTUALIZARE 22 iulie. „A fost mai uşor azi decât în semifinale (n.r. – când au întâlnit cuplul Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse) din punct de vedere emoţional. Pentru că nu e simplu să joci împotriva unor românce. Dar ambele meciuri au fost grele. Eu trebuia să joc iniţial cu Sara Errani, a apărut însă acea problemă cu dopingul. Apoi am discutat cu Monica Niculescu, dar ea s-a accidentat.

Aşa că m-am trezit sâmbătă că nu am cu cine să joc, deşi îmi doream foarte mult să îmi apăr trofeul. Apoi am vorbit cu Andreea şi am întrebat-o dacă vrea să joace cu mine, iar duminică am primit wild card-ul. Aşa a fost să fie. Dar ne-am bucurat, suntem o echipă solidă, ne completăm foarte bine. Eu încerc să ajung în faţă, iar Andreea are un joc solid de pe linia de fund”, a spus Irina Begu într-o conferinţă de presă.

Câştigătoare în ediţia trecută a BRD Bucharest Open, Begu a menţionat că anul viitor îşi doreşte să joace la dublu la Turneul Campionelor. „Îmi place foarte mult să joc cu românce. La fiecare turneu mă uit pe listă şi încerc să îmi dau seama cu ce româncă pot să joc la dublu. Pentru anul viitor îmi doresc să joc la Turneul Campioanelor la dublu, dacă voi avea o singură parteneră. Acum dacă mă uit la puncte, am semifinală la Australian Open, sferturi la Wimbledon… aş putea să adun puncte pentru Turneul Campioanelor. Dar trebuie să joc cu aceeaşi parteneră. Încerc să găsesc una şi sper eu să fie din România. Spre sfârşitul sezonului voi şti exact cu cine voi juca”, a adăugat Begu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„În 2015 am jucat finala aici, e minunat să revin şi să joc la BRD Bucharest Open. Mă bucur că am avut ocazia să joc cu Irina, să fiu în finală şi de data asta să câştig. E foarte frumos să joci acasă. E şi mai uşor, pentru că avem prietenii şi familia lângă noi. A fost o săptămână foarte bună. Eu mă voi concentra pe proba de simplu, dar îmi face mare plăcere să joc şi dublu, sunt mai relaxată. O să am 2 săptămâni de antrenamente, o să văd unde o să intru la simplu pentru că am luat-o de la 0 şi nu e uşor. Aşa că mă voi axa pe simplu”, a spus Andreea Mitu.

Mitu a precizat că îşi doreşte pe viitor să călătorească la turneele unde va juca împreună cu băiatul său, Adam, care are acum 7 luni. „Îmi doresc foarte mult să fie cu mine la fiecare turneu. Vreau să călătorim împreună pentru că mă motivează”, a adăugat Andreea Mitu.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Perechea română formată din Irina Begu şi Andreea Mitu a câştigat, duminică, trofeul în proba de dublu a turneului de tenis BRD Bucharest Open, după ce a învins în finală cuplul Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia) cu scorul de 6-3, 6-4.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Jucătoarele române au intrat foarte motivate în meci şi au câştigat pe serviciul adversarelor încă din primul ghem al întâlnirii. Ele şi-au păstrat avantajul deşi cuplul Kovinic/Zanevska a avut 3 mingi de break în ghemul al patrulea. Ba mai mult, s-au distanţat la 5-2, însă pe fondul unei relaxări a româncelor, Kovinic şi Zanevska au reuşit primul lor break. Begu şi Mitu s-au trezit la timp şi au închis setul pe serviciul adversarelor după 37 de minute de joc.

În setul al doilea cele două perechi au mers cap la cap până în ghemul al cincilea, când cuplul belgiano-muntenegrean a făcut break-ul pe serviciul Andreei Mitu. Româncele au reacţionat rapid şi au reuşit rebreak-ul, egalând situaţia pe tabelă, 3-3. Apoi, în ghemul al zecelea au câştigat pe serviciul adversarelor şi s-au impus cu 6-4.

Begu şi Mitu au făcut 2 duble greşeli în acest meci, faţă de cele 4 ale adversarelor, şi au reuşit 2 aşi, faţă de cei 3 ai cuplului Kovinic/Zanevska.

Pentru Irina Begu aceasta a fost a doua finală de dublu consecutivă la Bucureşti, după ce în ediţia trecută şi-a adjudecat trofeul împreună cu Raluca Olaru. Şi pentru Andreea Mitu aceasta a fost a doua finală, ea ratând victoria în 2015 când o avea ca parteneră pe Particia Ţig.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Din cele cinci ediţii de până acum ale turneului, trei au fost câştigate de perechi române: Elena Bogdan/Alexandra Cadanţu (2014), Irina Begu/Raluca Olaru (2017) şi Irina Begu/Andreea Mitu (2018), notează Agerpres.

Pentru câştigarea trofeului, perechea Irina Begu/Andreea Mitu va încasa 12.300 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce finalistele Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia) vor primi 6.400 de dolari şi 180 de puncte. 

BRD Bucharest Open 2018. ACUM, finala la simplu.

Irina Begu şi Andreea Mitu, campioane la dublu la BRD Bucharest OpenIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15


Traseiștii din Parlament. Zeci de dezertări din partide, PMP și-a pierdut grupul parlamentar, Tăriceanu a atras mai mulți aleși de la PNL

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI