Cu siguranță va fi un meci greu, așa cum au fost toate cu Simona. Însă, în același timp, știu că nu am absolut nimic de pierdut. Îmi place să joc împotriva ei și sper să fac un meci bun.
Irina Begu:
Într-un interviu acorda eurosport.ro, Irina Begu a vorbit despre condițiile în care se dispută turneul de la Paris: „Dacă stau să compar cu US Open, din punct de vedere al restricțiilor aici e mai ok, sunt mai permisivi. Însă cu vremea nu prea avem ce să facem. Din câte am înțeles, acum o săptămână a fost foarte cald. Asta e, vine toamna, vine frigul.
Organizatorii au încercat să facă tot posibilul să țină Roland Garrosul anul acesta. Trebuie să ne adaptăm cu toții. Mă bucur, până la urmă, că putem să jucăm. Dar, cum am spus, sunt condiții foarte grele”.
În runda inaugurală a turneului Roland Garros, Irina Begu a învins-o, duminică, pe elveţianca Jil Teichmann (23 ani) locul 54 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-3.
La rândul ei, Simona Halep a trecut de spaniola Sara Sorribes Tormo, 23 de ani, locul 70 WTA, scor 6-4, 6-0.
Până acum, Simona Halep și Irina Begu s-au întâlnit de șapte ori, iar jucătoarea din Constanța a învins în toate partidele.
În aceste dispute, Irina Begu a câștigat un singur set. Acest lucru s-a întâmplat la Madrid, în 2016, când Simona Halep s-a impus cu 6-3, 0-6, 6-1.
Miercuri, cele două românce se vor întâlni pentru prima oară la un Grand Slam.
Foto: EPA