Autorităţile au în vedere ca măsura să rămână în vigoare pentru următoarele şase luni, ceea ce înseamnă că va viza și deplasarea pe care naționala de fotbal a României urmează să o facă în toamnă la Reykjavik, pentru barajul de calificare la EURO 2020.
Într-o primă etapă, Islanda va putea testa 500 de turişti pe zi, dar capacitatea va creşte la 4.000 după câteva săptămâni. Copiii vor fi exceptaţi de la testare. Costul unui test va fi anunţat în curând, potrivit Agerpres.
Islanda a raportat în jur de 1.800 de cazuri de infectare cu coronavirus, aproape toate vindecate, şi zece decese, la o populaţie de aproape 365.000 de locuitori.
”Intenţia este de a proteja progresele realizate până acum atunci când călătorii vor reîncepe să vină în Islanda”, a explicat epidemiologul-şef Thorolfur Gudnason.
”Acum când nu mai există aproape niciun caz în Islanda, vedem această măsură ca pe un pas următor normal în contextul în care lumea se deschide treptat pentru călătorii”, a adăugat el.
Începând din ianuarie, cetăţenilor şi rezidenţilor islandezi veniţi din zone cu risc epidemic ridicat li s-a cerut să se autoizoleze timp de două săptămâni. Măsura a fost extinsă de la 24 aprilie pentru toţi cei sosiţi din afara ţării.
Autorităţile le-au mai cerut vizitatorilor să respecte limita stabilită pentru întrunirile publice, în prezent de 200 de persoane.