„Nu mi s-a întâmplat în carieră să mi se spună «Marș de aici!». El are pixul și va scrie în foaie ce vrea dânsul. Pentru că el are pixul. Va scrie și o să fie o suspendare cât o să vrea el, că așa e în România”, s-a plâns veteranul Vasile Maftei.

„Erau multe plângeri despre cum li se adresează fotbaliștilor!”

Istvan Kovacs a fost promovat pe „pile”, pentru că la examene nenorocea limba română. Există rapoarte întocmite de arbitrul din Carei din care rezultă că este „praf” la acest capitol, el exprimându-se mult mai ușor în limba lui maternă. Când vine vorba de înjurături, Kovacs nu are nicio problemă cu cele în română, le știe perfect.

„Sincer? Eu cred ce spune Maftei. Când eram la Comisia Centrală, în două rânduri s-au întâmplat niște lucruri. Prima dată, în timpul unui curs de instruire, l-am ridicat pe Kovacs în picioare și i-am atras atenția că am foarte multe plângeri împotriva lui referitor la modul cum se adresează fotbaliștilor”, a spus Dan Lăzărescu, la Dolce Sport.

„Apoi, înainte de licențierea cluburilor, membrii Comisiei Centrale sunt obligați să meargă la cluburi și să facă un instructaj cu noile prevederi regulamentare. Și am fost la Chiajna. Vlăduț Munteanu, un tip civilizat, care a jucat în Germania, mi-a zis: «Domnule Lăzărescu, vorbiți cu Istvan Kovacs, pentru că ne adresează cuvinte urâte. Mi-a zis, când mă îndepărtam mai încet dupa un fault: «Bă, țăranule, pleacă mai repede de aici!». În lumea fotbalului se știe că Istvan are un astfel de comportament”, a adăugat Lăzărescu.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News