„Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League de miercuri, 22 mai, de la Dublin: Atalanta (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania). Din brigada pentru această finală vor face parte și conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR”, a anunțat FRF pe site-ul oficial.

Potrivit sursei citate, alături de aceștia vor fi al patrulea oficial, Ivan Kruzliak (Slovacia), asistentul de rezervă, Branislav Hancko (Slovacia), în timp ce în camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos), arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), suport VAR.

Kovacs a arbitrat şi finala Conference League din 2022, câştigată de AS Roma cu Feyenoord (1-0), la Tirana. De asemenea, cel mai bine cotat arbitru român va oficia la EURO 2024, după ce a primit meciuri importante în cupele europene în acest sezon.

Kovacs are 6 meciuri în Champions League în actuala stagiune, ultimul dintre ele fiind Barcelona – PSG.

 
 

Urmărește-ne pe Google News