Trei dintre jucătorii de bază ai reprezentativei Italiei au părăsit accidentaţi cantonamentul din Anglia, luni, 5 octombrie, informează site-ul frr.ro.
Pilierii Martin Castrogiovanni şi Michele Rizzo, precum şi centrul Gonzalo Garcia au revenit la cluburile lor. Castrogiovanni, în vârstă de 33 de ani cu peste 100 de selecţii în prima reprezentativă, este unul dintre jucătorii exponenţiali ai echipei.
Conform oficialilor italieni, Castrogiovanni ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală după ce i s-a descoperit că o tumoră îi apasă pe nervul sciatic. Ceilalţi doi jucători au suferit accidentări la genunchi.
“Martin avea dureri mari la nervul sciatic şi după un control medical amănunţit s-a găsit o tumoră care presează pe vertebra a cincea şi care provoacă inflamaţie şi durere. Suntem siguri că e benignă şi marţi va zbura la Milano ca să vadă un specialist. Se pare că va necesită operaţie”, a declarat Luigi Troiani, managerul echipei.
Chiar la debutul competiţiei, a declarat forfait centrul Andrea Masi, care şi-a rupt tendonul lui Ahile, în timp ce centrul Enrico Morisi şi aripa Angelo Esposito au părăsit accidentaţi lotul, înainte ca echipa să plece spre Anglia.
De asemenea, antrenorul Jacques Brunel a avut emoţii până săptămâna trecută în ce-l priveşte pe căpitanul echipei, Sergio Parisse, accidentat şi el, care însă a fost recuperat pentru ultimele două meciuri din Grupa, printre care şi cel cu România.
De asemenea, nici vicecapitănul echipei, Leonoardo Ghiraldini nu a fost ferit de probleme, el lipsind din meciul cu Irlanda, pierdut de Italia cu 16-9, din cauza unei accidentări la coapsă. Acesta continua recuperarea şi sunt şanse mari ca să îşi revină până la meciul cu Stejarii.
În acest moment, Italia se află pe locul 3 în Grupa D, după Irlanda şi Franta, având o victorie şi două înfrângeri.