Meciul Modena – Crotone 1-1, de vineri seară, care a deschis etapa a 39-a, le-a adus vizitatorilor promovarea matematică în Serie A. Crotone a adunat 78 de puncte, fiind lider. A doua clasată, Cagliari, are 73 de puncte, iar formația de pe locul 3, Trapani, are 65 de puncte.

Cele 13 puncte diferență între plocul 1 și locul 3 sunt suficiente astfel încât Crotone să petreacă deja. Primele două clasate promovează direct în Serie A (locurile 3-8 susțin baraj), iar până la final mai sunt 4 runde, motiv pentru care Crotone (doar cinci eșecuri în acest sezon) nu mai poate pierde promovarea (Trapani, care va evolua, mâine, acasă, cu Novara, mai poate aduna cel mult 12 puncte). În Serie B sunt 22 de echipe, astfel că există 42 de etape. 

Doi români au pus umărul la promovarea grupării din Calabria (regiune care a mai dat formații în Serie A, în trecut, Catanzaro și Reggina). Aceștia sunt Adrian Stoian (25 de ani), adus de la Chievo Verona, și Mihai Bălaș (21 de ani), ex-Viitorul, care este jucătorul Romei. În meciul cu Modena, Stoian, adus de la Chievo Verona, a fost ”rezervă” nefolosită, iar Bălașa a intrat în minutul 80, pentru ca un minut mai apoi să încaseze un ”galben”.

După remiza cu Modena, fanii celor de la Crotone au sărbătorit în piață promovarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News