Italia și Anglia se vor duela duminică, de la ora 22.00, pe „Wembley”, pentru cununa cu lauri la turneul final al Euro 2020. Squadra Azzura poate câștiga primul trofeu continental prima oară după 1968, în timp ce formația din Albion vrea să cucerească în premieră Campionatul European.

Cu ocazia marelui meci, Libertatea a invitat cinci foști mari internaționali ai României, care au jucat în ambele campionate, să-și expună pronosticurile și preferații. În ciuda faptului că selecționata „Three Lions” va juca pe propriul teren, Italia este favorita lui Adrian Mutu, Dan Petrescu, Ștefan Radu, Răzvan Raț și Gabriel Tamaș! Au cuvântul specialiștii din fotbal.

Mutu: „Italia e surpriza plăcută”

Adrian Mutu, 42 de ani, actualul antrenor al lui FCU Craiova 1948, a jucat în Serie A la Inter Milano, Verona, Parma, Juventus, Fiorentina și Cesena, iar în Premier League – la Chelsea. „Eu cred că Italia va câștiga trofeul. Apreciez organizarea echipei lui Roberto Mancini și cum se mișcă tactic formația. Italia m-a surprins cel mai mult la acest turneu și m-a surprins pozitiv. Parcă a luat cel mai în serios acest campionat, cu toată că și Anglia a ajuns foarte departe. Inițial, favorita mea era Franța, însă Italia chiar merită trofeul”, a punctat „Briliantul”.

Petrescu: „Sufletește, aș vrea Anglia, dar Italia se va impune”

Dan Petrescu, 53 de ani, a plecat de la Steaua București în Italia, a jucat la Foggia și la Genoa, apoi a trecut în Anglia la Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton.

Este un fan declarat al lui Chelsea, însă nu-i vede pe englezi campioni!

„La începutul lui Euro am zis că eu vreau Anglia campioană, dar acum cred cu tărie că Italia va câștiga duminică. Sincer, eu aș vrea ca Anglia să câștige, dar m-ai întrebat cine cred că va învinge duminică, de aceea spun că se va impune Italia. La fotbal, nu e după suflet. Nu pot să nominalizez doar un singur fotbalist ce mi-a plăcut. Am preferați în ambele tabere, de la italieni m-au impresionat Chiellini și Spinazzola, păcat că ultimul s-a accidentat și ratează finala, de la englezi mi-au plăcut Walker și Sterling”, a comentat Super-Dan.

Radu: „Vor ajunge în Olimp”

Ștefan Radu, 34 de ani, este o legendă vie a lui Lazio Roma. La formația capitolină din 2008, ex-dinamovistul a devenit în această primăvară liderul selecțiilor all time în tricoul biancocelestilor, cu 412 partide. „Câștigă Italia. Nu știu dacă în timpul regulamentar sau în prelungiri, dar Squadra Azzurra va ridica marele trofeu la finalul meciului. Și sunt cât se poate de obiectiv. Italia chiar a făcut un turneu perfect. Iar duminică va ajunge în Olimp”, a mărturisit de la Roma Fane Radu.

Raț: „Generoși în atac, siguri în apărare”

Răzvan Raț, 40 de ani, fost căpitan al tricolorilor și al 4-lea cel mai selecționat jucător al naționalei, a jucat un sezon la West Ham United, după ce s-a umplut de trofee, 16 într-un deceniu, la Șahtior Donețk. „Eu susțin că Italia va învinge duminică. Spre deosebire de alte competiții, a fost o plăcere să vezi această echipă jucând. Un fotbal energic, generos în atac, sigur în apărare, Italia a fost foarte constantă în toate meciurile. O finală e altceva, însă Italia se va impune. Preferatul meu este mijlocașul lui Inter Milani, Nicolo Barella”, a punctat Răzvan.

Tamaș: „Știința jocului bate frenezia publicului”

Gabriel Tamaș, 37 de ani, jucător-președinte la FC Voluntari, a străbătut toată Europa, de la vest la est, iar în Regatul Unit a jucat pentru West Bromwich Albion, Doncaster, Warford și Cardiff City.

„Italia sută la sută va fi campioana Europei. A jucat perfect, nu cred că se va împiedica duminică, deși, practic, joacă pe terenul englezilor. Probabil, Anglia va avea publicul frenetic care să împingă echipa de la spate, dar italienii au știința jocului pentru a se impune. Îmi plac toți jucătorii lui Mancini”, a spus fundașul cu 67 de selecții la prima reprezentativă.

În finală, după prelungiri

Arena gigantică de 90.000 de locuri din Londra nu se va umple la capacitate maximă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, 60.000 de tichete se vor vinde pentru fanii Angliei și Italiei. Semifinalele s-au disputat pe același stadion, Wembley. Anglia s-a calificat în finală după cele două reprize de prelungiri cu Danemarca (2-1), la capătul unui gol marcat de Harry Kane, după un penalty extrem de controversat. Italia s-a impus după loviturile de departajare cu Spania (4-2, 1-1 după timpul regulamentar).

Față în față cu istoria

Formația lui Gareth Southgate o va întâlni pe cea a lui Roberto Mancini în prima sa finală de la Euro și a doua din istorie, după ce a cucerit titlul mondial, tot pe propriul teren, în 1966. Anglia va juca din nou o finală, după ce a pierdut semifinale la turneele finale, de Euro sau Cupa Mondială, din 1968, 1990, 1996 şi 2018.

Italia are un singur titlu continental, după o finală de pomină cu Iugoslavia. De fapt, o finală decisă de două meciuri. În prima partidă, Dragan Dzajic a deschis scorul în minutul 39, apoi Angelo Domenghini a egalat în minutul 80, duelul a intrat în prelungiri, însă nu s-a mai produs nicio modificare de scor după 120 de minute de joc. Finala s-a rejucat după două zile, pe Stadio Olimpico din Roma. Luigi Riva și Pietro Anastasi au marcat golurile marii victorii, 2-0, și Italia a cucerit marele trofeu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News