Antrenat de australianul Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, Sinner a fost condus cu 2-0 la seturi, dar a revenit şi s-a impus, după 3 ore și 44 de minute, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3.
Sinner, care în semifinale l-a învins pe liderul mondial Novak Djokovici, este primul jucător italian care se impune la un turneu de Grand Slam, după Adriano Panatta, care a câştigat la Roland Garros în 1976.
Medvedev, campion US Open în urmă cu trei ani, a mai jucat finala AO în 2021 şi 2022. În 2022, el a fost învins de Rafael Nadal tot după ce a condus cu 2-0 la seturi.
La feminin, Arina Sabalaneka a câștigat Austrialian Open, a doua ei victorie consecutivă.
Indianul Rohan Bopanna, 43 de ani, a devenit, sâmbătă, cel mai în vârstă jucător din era Open care a câştigat un titlu de Grand Slam la dublu masculin, după ce, împreună cu australianul Matthew Ebden, s-a impus în proba de dublu de la Melbourne.
Bopanna şi Ebden au trecut de italienii Simone Bolelli şi Andrea Vavassori, scor 7-6 (0), 7-5, pentru a cuceri titlul pe Rod Laver Arena.
Bopanna a făcut pereche la dublu şi cu Florin Mergea, cei doi fiind învinşi în finala Turneului Campionilor din 2015 de perechea Horia Tecău/ Jean-Julien Rojer.
Foto: Hepta