”Rutierul nostru Michele Scarponi a murit în această dimineață în timp ce se antrena pe bicicletă în apropiere de domiciliul său din Filottrano (centrul Italiei — n.r.). Michele a fost lovit de o furgonetă la o intersecție”, scrie echipa ciclistă într-un comunicat.

Italianul Michele Scarponi, câștigător al Giro 2011, mort într-un accident de circulație: vineri ocupase locul 4 în Turul Alpilor

Scarponi, în vârstă de 37 ani, se afla în plină pregătire pentru Turul Italiei, care va debuta pe 5 mai în Sardinia. După forfaitul cauzat de o accidentare al lui Fabio Aru, el urma să devină liderul echipei Astana în Giro.

Scarponi a câștigat Giro 2011 după declasarea spaniolului Alberto Contador pentru dopaj. El a mai câștigat cursa Tirreno-Adriatico în 2009. Și el a fost suspendat pentru dopaj între 2007 și 2008.

Vineri, Scarponi a ocupat locul 4 în Turul Alpilor, cursă în care câștigase luni prima etapă.

O tragedie similară s-a petrecut la ultima ediție a Jocurilor Paralimpice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News