Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaș: ”Noi respectăm fotbalul. Și pe fotbaliști. Deși suntem în insolvență, terenul arată bine. Referitor la faptul că vom avea puncte luate, vor mai fi căi de atac”.

Denis Alibec, atacant Astra Giurgiu: ”Mă bucur că i-am ajutat pe cei de la Astra, să fie aproape de play-off. A fost mai emoționat. Mă bucur de perioada petrecută la Astra, a fost cea mai frumoasă din viața mea. Singurul regret este că nu pot juca alături de ei în primăvara europeană. Dacă vine și Budescu, acomodarea la Steaua n-ar mai fi o problemă. Șumudică m-a pupat de 100 de ori!”.

Marius Șumudică, antrenor Astra Giurgiu: ”Avem trei victorii consecutive în campionat. Ați văzut ce înseamnă Alibec, Budescu… Mi-e groază când mă gândesc că îi pierd. Ne-am apropiat la un singur punct de play-off. Îmi pare rău că se termină campionatul, eram în formă bună. În ultimele cinci etape vom face puncte suficiente cât să fim acolo. Play-off-ul fără Astra este ca mâncarea fără sare și fără piper. Ne-am închis foarte bine pe părțile laterale, știam că au viteză acolo, prin Llullaku și Petre. Știam că îi vom prinde, că avem calitate în față. Îmi pare rău că se termină sezonul. Alibec m-a pupat și m-a mușcat de ureche! Este ca și copilul meu!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News