Iulian Apostol (30 de ani), fostul mijlocaş al Stelei, a povestit unor prieteni, conform gsp.ro, experienţa trăită în Ghencea, unde a stat două luni şi a jucat cinci meciuri.

”Nu vrea să jignesc, dar ce e în interior la Steaua întrece orice închipuire. Jucătorii stau numai în grupuri, pe interese, nu toţi trag pentru un scop comun. Cei de la Urziceni eram mereu priviţi altfel, ca să nu zic mai mult. Păi, cum să facem noi performanţă, când nu suntem o echipă?! Eu nu am mai suportat să ştiu că unul şi altul din vestiar mă vând, că unii îmi râd în faţă, dar, de fapt, nu ştiu cum să mă lucreze”, a spus fotbalistul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News