Pîtea e entuziasmat că va fi alături de marile nume din săriturile cu schiurile şi e bucuros că, participând alături de ele, va vedea cât mai are de muncit până să îi învingă: “Sunt fericit! E o bucurie să văd această lume care mi se deschide în faţă. Voi profita şi voi da tot ce am mai bun. Voi fi atent pentru a vedea la ce nivel sunt. Participarea mă ajută. Tehnic, îmi oferă şansa de a şti care mi-e nivelul, comparativ cu cei din vârf, şi voi afla apoi cât mai am de muncit până să îi bat cândva. Dacă voi face cea mai bună săritură a mea, pot fi în primii 50”.
Pîtea a mărturisit că “mi-a plăcut polonezul Malysz, dar idolul meu e austriacul Thomas Morgenstern”.

Premiu de 10.000 de lei

Morgi s-a refăcut miraculos după două căzături în acest sezon şi va concura la Soci (Rusia). E dublu campion olimpic la Torino, câştigător al Marelui Glob al Cupei Mondiale (2008) şi al Turneului celor 4 Trambuline (2011).
Pîtea a început săriturile cu antrenorul Gheorghe Gerea, la 10 ani, pe o trambulină de 5 metri: “Am vrut să zbor! După ce am simţit cum e să fiu o pasăre, am lăsat toate sporturile şi m-am focusat pe unul singur”.
Iulian va fi premiat de la bugetul Primăriei Râşnov cu 10.000 de lei pentru performanţele din 2013. Antrenorul Gerea va lua 2.500 de lei.
Cupa Mondială la sanie, la Vatra Dornei
Între 17 şi 19 februarie, la Vatra Dornei (Suceava) se va desfăşura, pe pârtia Bucovina, a şaptea finală a Cupei Mondiale de seniori la sanie pe pistă naturală. Între 21 şi 23 februarie, aceeaşi pârtie va găzdui ediţia a noua a CM de juniori.
Concursul de sanie e unul dintre cele mai frumoase sporturi de iarnă
Şeful comitetului de organizare, Octavian Pungovschi, e optimist în privinţa reuşitei competiţiilor, fiind aşteptaţi participanţi din 14 ţări.
Olimpiada de iarnă costă 51.000.000.000 $
Potrivit Bloomberg, JO de la Soci costă 51.000.000.000 $! În 2007, când Rusia a câştigat organizarea, preşedintele Putin a alocat doar 12.000.000.000 $, apoi a suplimentat suma!
Construcţia stadionului a costat 780.000.000 $, trambulina de sărituri – 265.000.000 $, iar infrastructura – 9.000.000.000 $. Soci e cu 11.000.000.000 $ mai scumpă decât cea mai costisitoare Olimpiadă, Beijing 2008 – 40.000.000.000 $.

 
 

Urmărește-ne pe Google News