ACTUALIZARE 3 octombrie. Iuliu Mureșan este la cuțite cu patronul Neluțu Varga și ar fi fost demis. Dctorul e atât de supărat după discuţia purtată cu Varga încât, potrivit reporterilor Digi Sport, şi-a sunat secretara şi i-a cerut acesteia să îi împacheteze lucrurile pentru că nu vrea să mai calce pe la stadion. Postul de președinte al clubului va fi al lui Marius Copilu, dacă va dori să se întoarcă la CFR Cluj. 

Și antrenorul portughez Toni Conceicao se află aproape de plecarea din Gruia. Conform Telekom Sport, portughezul se află în conflict cu mai mulți jucători importanți din vestiarul campioanei, printre care Omrani, Baptista, De Luca și Tambe.

––––

Telekom Sport dezvăluie că în această noapte, după meciul CFR Cluj – U Craiova, se va lua o decizie finală în privința lui Mureșan. Demis ar putea să fie și Toni Conceicao, omul adus de Mureșan, căruia un pas greșit azi, în fața oltenilor. i-ar fi fatal.

Într-o ședință de urgență, care ar fi avut loc azi, și la care au participat Neluțu Varga, Marian Băgăcean și juristul celor de la CFR ardelenii ar fi stabilit ca Maria Copilu să revină în club, în cazul în care se renunță la Mureșan.Copilu a fost manager general anul trecut, în sezonul de titlu. 

Conform Digi Sport, și Daniel Stanciu ar urma să fie cooptat, ca director sportiv.

Conform informațiilor GSP.ro, CFR Cluj are pregătite deja trei nume de posibili înlocuitori pentru Toni Conceicao:  Vasile Miriuță, 50 de ani, liber de contract după despărțirea de Dinamo. Acesta a mai antrenat-o în două rânduri pe CFR Cluj, ultima oară în sezonul 2016-2017; Edward Iordănescu, 40 de ani, tehnician demis de la campioana României în acest sezon după doar 3 meciuri; Dusan Uhrin Jr, 50 de ani, un alt tehnician care nu are contract în momentul de față. Acesta a antrenat ultima oară la Mlada Boleslav, în Cehia, și mai are la activ trei experiențe în România: a antrenat de două ori la Poli Timișoara și o dată chiar la CFR.

Antonio Conceicao este noul antrenor de la CFR Cluj: ”Bun venit înapoi, Toni”. Staff-ul tehnic al portughezului

Urmărește-ne pe Google News