Libertatea: Cum a fost cu Basel?
Iuliu Mureşan: A fost a patra victorie cosecutivă în preliminarii, un succes foarte important. Fericirea a fost un pic umbrită de accidentarea lui Bakary Sare, care are fractură de peroneu. Ronny are genunchiul praf, Deac este accidentat. Performanţa cere sacrificii, dar, parcă, plătim prea scump fiecare victorie.
Ce face CFR-ul în grupă?
Când vorbim de Champions League, nu se pune problema de preferinţe în ceea ce priveşte adversarele pe care le vom întâlni. Toate echipele sunt foarte puternice. Eu sunt conştient că va fi foarte greu, dar nu ne dăm bătuţi….
Ce obiectiv v-aţi propus?
Vrem să obţinem cât mai multe puncte posibile. Şapte sau opt ar fi perfect! Să egalăm performanţa Urziceniului de acum trei ani! Ne-am propus ca obiectiv principal, la finalul grupei, să ne clasăm măcar pe locul trei. Această clasare ne-ar asigura prezenţa în primăvara europeană, în Europa League.

Spune că îi venea şi lui să joace

Vă gândiţi să mai cumpăraţi alţi jucători pentru a vă întări pentru participarea în Champions League?
La câţi accidentaţi avem, ajungem să jucăm eu şi cu Arpi Paszkany! Ne-am gândit la trei achiziţii, ţinând cont că avem cinci jucători accidentaţi. Discuţiile cu cei trei sunt destul de avansate şi cred că în scurt timp se vor finaliza.
Despre ce jucători este vorba?
Deocamdată, până la finalizarea contractului, nu pot da nume. Dar vă asigur că sunt jucători care-şi vor aduce o contribuţie importantă la bunul mers al echipei.

Urmărește-ne pe Google News