La jumătatea primei reprize a partidei Dinamo – ASA Târgu Mureș, galeria lui Dinamo din peluza PCH a avut un conflict cu forțele de ordine. Aceștia au rupt mai multe scaune, iar Jandarmeria a intervenit în forță cu furtune de apă gaze lacrimogene. Mai mulți suporteri, printre care și o femeie au avut nevoie de îngrijiri medicale. În jur de 10 suporteri ai ”câinilor” au fost reținuți de forțele de ordine. Mulți fani ai echipei din ”Ștefan cel Mare” au plecat la tribuna a doua, lăsând mai multe sectoare goale.