Răspunsul la această întrebare, dat de comandantul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploieşti, a fost stupefiant: nimeni nu le-a cerut să evacueze galeria Petrolului!
„Potrivit legislaţiei în vigoare, noi putem evacua o tribună în următoarele două situaţii: dacă forţele de ordine sunt agresate, lucru care nu s-a întâmplat şi dacă organizatorii şi observatorul de joc ne solicită în scris acest lucru. Duminică seară nu au fost întrunite aceste condiţii”, a declarat comandantul Burlacu, pentru Observatorulph.ro.

Camerele video sunt de o calitate proastă şi nu îi ajută pe jandarmi să-i identifice pe huliganii din tribune!
Deşi au trecut 36 de ore de la incindentele petrecute la meciul Petrolul-Steaua, jandarmii nu au identificat până acum decât o persoană care a vrut să pătrundă pe teren alături de huliganul Dragoş Enache. Iar lucrul acesta a fost posibil după ce jandarmii au urmărit secvenţele transmise de Digisport cu incidentul respectiv şi nu filmările camerelor video de monitorizare instalate în incinta stadionului Ilie Oană.
Atât prefectul de Prahova, Adrian Dobre, cât şi Ştefan Burlacu, comandantul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploieşti, au recunoscut că identificarea huliganilor care au aruncat cu petarde în teren este foarte dificilă.  Iar de vină pentru această situaţie este mai ales sistemul de monitorizare instalat pe stadionul „Ilie Oană”, ieftin şi ineficient.

 
 

Urmărește-ne pe Google News