Jean Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936, în comuna Cătanele, nu departe de Băilești, în județul Dolj. A ajuns la Bistrița în 1958, venit de la echipa de tineret a CCA, ca să joace fotbal la Gloria. Jean Pădureanu era un fundaș destul de dur.
Ajuns în gara Sărățel, a mărturisit de multe ori că a inspirat aerul de Ardeal și și-a spus: ”De aici nu mai plec niciodată”. S-a întors doar pentru scurt timp la Craiova, unde s-a înscris la Facultatea de Agronomie. Dar nu și-a găsit locul acolo și a revenit la Bistrița, unde a trăit din 1964 și până astăzi.
E primul care moare dintre arestații din „Dosarul Transferurilor”
A jucat fotbal până în 1970, dar din 1966 a fost și secretarul clubului. În 1973 a devenit vicepreședintele Gloriei, al doilea doar pe hârtie, în realitate fiind primul om al acestei grupări pe care a iubit-o mai mult decât orice pe lume.
În 1990 a promovat echipaîn prima divizie, iar în 1995 a plecat pentru un an, ca președinte la Rapid. A revenit la Bistrița și a condus clubul până în 2013, când a fost declarat președinte de onoare.
A ținut Gloria în prima divizie vreme de 22 de ediții, aceasta fiind considerată o performanță foarte mare pentru o grupare mică, de provincie.
La 78 de ani, a fost condamnat la 3 ani și patru luni de detenție,în dosarul transferurilor și a ispășit un an și 3 luni.
E cetățean de onoare al municipiului Bistrița iar stadionul din oraș poartă numele său.