Yaya Toure a deschis scorul pentru ”Elefanți”, în minutul 21, cu un șut din afara careului. Avantajul a ținut doar trei minute, pentru că Dieumerci Mbokani a restabilit egalitatea, din penalty. Înainte de pauză, Coasta de Fildeș a punctat prin Gervinho. Emoțiile ivorienilor au fost risipite de fostul jucător al Gloriei Bistrița (2012-2013) și al Coronei Brașov (2013-2014), Wilfried Kanon. Fundașul a închis tabela în minutul 68.

Fost atacant al Petrolului, Jeremy Bokila a jucat tot meciul la RD Congo. De partea cealaltă, Ousmane Viera. fostul jucător al Pandurilor, a intrat pe teren în minutul 72, iar Lacina Traore (ex-CFR Cluj) a intrat în minutele de prelungiri.

În ultima fază a competiției, Coasta de Fildeș va da piept cu învingătoarea partidei dintre Guineea Ecuatorială și Ghana. A doua semifinală a Cupei Africii se va disputa mâine, în timp ce ultimul act al turneului este programat pentru duminică.

Ivorienii au în palmares un titlu continental (1992). Coasta de Fildeș s-a mai calificat în finalele din 2006 și 2012, dar a pierdut, de fiecare dată, la loviturile de pedeapsă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News