Fara victorie in cele 6 meciuri jucate acasa in acest campionat, Jiul nu a parut ca poarta aceasta povara la ora meciului cu Steaua. Condusi la pauza, “ros-albastrii” au avut pana la urma forta sa intoarca rezultatul.agresivi si determinati, oamenii lui Ionut Chirila au facut pasul inainte inca din primul minut. Chiar daca nu a pus in pericol real poarta lui Hamutovski, Jiul a reusit sa-i descumpaneasca pe “ros-albastrii”, veniti la Petrosani cu gandul sa rezolve meciul fara complicatii si fara emotii. Nu a fost deloc asa, pentru ca deschiderea de scor a apartinut gazdelor, la o faza suspecta de ofsaid: dupa un corner, mingea a ajuns la Draghici, iar acesta a trimis un sut-centrare exploatat din fata portii de Mihart (min. 25), aflat in afara jocului. Golul le-a descumpanit pe ambele echipe. aflati in avantaj, petrosanenii au inceput sa realizeze ca sunt pe cale sa dea lovitura, in timp ce stelistii au inceput sa se precipite si sa dezvolte un joc fara orizont. Prima repriza a mai avut un singur moment fierbinte, pe final, atunci cand lovitura de cap a lui Goian a fost parata de Hotoboc. Banel Nicolita a fost eroul meciului.
De la cabine, Steaua a iesit cu manecile suflecate. Oamenii lui Protasov au luat jocul pe cont propriu, iar Jiul nu a mai avut timp sa respire si sa priveasca inainte. Firesc, egalarea a venit la scurt timp, in urma unei combinatii intre Radoi si Nicolita, rezolvata cu un sut la coltul lung (min. 53) de ultimul. Petrosanenii nu au condus-o pe Steaua mai mult de 30 de minute si nu au stiut cum sa reactioneze atunci cand nu s-au mai vazut in avantaj. Dezorientate, gazdele au ramas in 10 dupa eliminarea lui M. Gheorghe (min. 58), care l-a palmuit pe Nesu, iar de aici incolo Stelei nu i-a mai trebuit decat rabdare ca sa-si apropie victoria. Dica a prelungit asteptarea, sutand lamentabil dupa o pasa desteapta a lui Paraschiv (min. 61), Hotoboc s-a opus si el senzational la o executie a lui Nicolita (min. 66), dar la a treia ocazie consecutiva stelistii nu au mai iertat, cand Nicolita l-a gasit pe Dica in fata portii (min. 71). a fost ultima suflare a meciului. Multumiti, stelistii au jucat tiptil, la pastrarea rezultatului, asta in timp ce Jiul adormise deja si nu avea nici un motiv sa viseze frumos.