Deși în calificări, Dulimar a obţinut o notă superioară Larisei Iordache, 14,866 faţă de 14.800, antrenorii Bellu şi Bitang au considerat că Larisa are un exercițiu mai bun pentru finală.
Fanii au considerat decizia ca fiind una nedreraptă și au criticat acest lucru pe site-ul gimnastei.
„I se face o mare nedreptate Dianei. Sper sa fie tare in viitor si sa ne demonstreze ca merita la viitoarele”, scrie Marian
Simona Amânar, de şapte ori medaliată olimpică, susține însă că decizia nu poate fi luată decât cu acordul gimnastei în cauză și este convinsă că Diana și-a dat acordul pentru a fi înlocuită, fiind conștinentă că Larisa are mai multe șanse în finală.
„Este o decizie care se ia de către gimnaste împreună cu antronorii. Trebuie şi consimţământul Dianei, iar, din câte ştiu, aceasta a fost de acord să îi lase locul Larisei Iordache, ştiind că Larisa are un exerciţiu mult mai bun”, a declarat Simona Amânar la Realitatea Tv.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News