Președintele Comitetelor olimpice europene (EOC), Pat Hickey, s-a declarat „șocat” de această inițiativă ce vizează excluderea tuturor sportivilor ruși, nu doar a atleților, de la Jocurile Olimpice de la Rio (5-21 august).
Într-un comunicat, Hickey explică că a fost pus la curent cu această solicitare prin intermediul unui mail primit de la Beckie Scott, președinta comisiei sportivilor din cadrul Agenției Mondiale Antidopaj (AMA), instituția care i-a comandat profesorului Richard McLaren raportul privind presupusul dopaj organizat introdus de autoritățile ruse în cursul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din 2014.
În acest mail, Scott îndeamnă la semnarea unei scrisori de către agențiile antidopaj americană (Usada) și canadiană în care să solicite președintelui Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Berdych, să excludă în totalitate Rusia de la Jocurile Olimpice.
„Acest apel se bazează pe faptul că agențiile antidopaj susțin a fi concluziile raportului McLaren…, deci este clar că independența și confidențialitatea acestui raport au fost compromise”, a adăugat președintele EOC într-un comunicat.
„Dacă raportul de luni confirmă mărturiile profesorului Rodcenkov (fostul președinte al laboratorului rus antidoping), Comitetul Internațional Olimpic nu va avea altă alegere decât să suspende toți sportivii ruși de la Jocurile Olimpice de vară din 2016”, a afirmat, la rândul său, pe blogul personal președintele Agenției antidopaj canadiane, Paul Melia.
Conform acuzațiilor lansate de Grigori Rodcenkov, în luna mai, în paginile publicației New York Times, zeci de sportivi ruși, dintre care 15 medaliați olimpici, ar fi profitat de un sistem de dopaj organizat și supervizat de Moscova și serviciile secrete la JO de la Soci, notează Agerpres.
De altfel, Federația rusă de atletism este suspendată deja din luna noiembrie de către Federația Internațională de Atletism (IAAF), ca urmare a dezvăluirilor privind practicile de dopaj. Dar 68 de atleți ruși au depus o solicitare la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) pentru a participa la JO cu titlu individual, TAS urmând să decidă pe 21 iulie cel mai târziu.