”Nimeni nu ne vedea în finală, dar acum nu mai e cazul. Am fost surprins, dar am văzut după două-trei zile că jucătorii răspund bine pe teren, că sunt jucători buni din punct de vedere tehnic. Vrem să creștem. Această experiență într-o competiție FIFA are o valoare importantă și va ajuta tinerii jucători să devină maturi pentru competițiile importante. Au crescut enorm, au devenit o echipă foarte bună, se bat unii pentru alții, sunt ambițioși, au foame de rezultate”, a declarat Löw după victoria cu Mexicul (4-1), din semifinale.
Selecționerul a mai spus că speră ca doi-trei dintre jucătorii aflați în lotul de la Cupa Confederațiilor să se afle în echipa pentru Cupa Mondială de anul viitor.
Löw s-a referit și la meciul cu Mexicul, pe care l-a caracterizat drept unul ”foarte intens”.
”Pentru noi era important să facem la început ce aveam de făcut. Mexicul caută, de obicei, să își impună jocul său în fața adversarului, iar noi ne-am spus că trebuie să facem invers, să dominăm, să jucăm curajos. Echipa a a reușit asta în primele 15-20 de minute și a construit strălucitor acțiunile golurilor. Apoi, am fost presați, am pierdut mingi și nu am mai putut urca așa mult. Dar asta s-a potrivit pentru al treilea gol. Bravo tinerilor noștri jucători că au ajuns în finală. Este ceea ce am dorit, însă în ciuda scorului, a fost un meci dificil pentru noi”, a mai spus Löw, citat de Agerpres.
Citește și „Ibrahim”, românul acuzat că pregătea un atac terorist în România, rupe tăcerea
Legat de finala cu Chile, Löw a precizat că jucătorii săi au fost bucuroși după meciul cu Mexic, dar nu euforici. ”Știu că ne rămâne de jucat finala și au o dorință mare de a învinge Chile. Va fi o bătălie solicitantă, avem multe lucruri de făcut, de apărat, va fi dur. Va fi important să punem presiune pe ei și să le creăm dificultăți. Este cel mai dificil adversar din turneu”, a adăugat antrenorul campioanei mondiale.
Selecționata de fotbal a Germaniei s-a calificat fără probleme în finala Cupei Confederațiilor 2017, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 4-1 (2-0), joi seara, la Soci, în a doua semifinală a competiției găzduite de Rusia.
Germania, campioana mondială en titre și echipa cu cel mai tânăr lot prezentă la turneul din Rusia, va întâlni în ultimul act echipa statului Chile, duminică, la Sankt Petersburg, în timp ce Portugalia și Mexic se vor înfrunta la Soci pentru locul al treilea (ora 15:00 TVR 2, TVR HD).
Germania s-a impus prin golurile marcate de Leon Goretzka (6, 8), Timo Werner (59) și Amin Younes (90+1), punctul de onoare al mexicanilor fiind semnat de Marco Fabian (89).
Citiți și EXCLUSIV. După patru ani de înot de performanță la Dinamo a devenit: Cel mai sexi salvamar de piscină!