Până ieri, la închiderea ediţiei, Fiorentina nu anunţase în mod oficial rezultatele investigaţiilor medicale la care a fost supus Adrian Mutu, dar majoritatea jurnaliştilor italieni au căzut de acord într-o anumită privinţă: conducerea clubului toscan va încerca să-l convingă pe atacantul român să amâne cât mai mult posibil intervenţia chirurgicală la genunchiul stâng, care pare inevitabilă. Dacă Mutu va hotărî să se opereze acum, Fiorentina îşi va pierde cel mai bun jucător exact pe finalul sezonului, în condiţiile în care luptă din greu pentru obţinerea unui loc de Liga Campionilor.

S-ar reface în 30 de zile după intervenţie

Şefii grupării toscane n-ar fi dispuşi să renunţe la serviciile “Briliantului” nici măcar pentru o perioadă de timp rezonabilă, variantă enunţată de profesorul Marcello Manzuoli, fostul medic al echipei.

“În cazul în care Mutu se va opera, el va fi supus unei artroscopii la genunchiul stâng. Prin această intervenţie chirurgicală, articulaţia meniscului îi va fi reparată în numai câteva minute, iar fotbalistul se va reface în maximum 30 de zile”, a declarat Manzuoli, citat de site-ul firenzeviola. it. Dacă punctul de vedere al conducerii Fiorentinei va avea câştig de cauză, Adrian Mutu ar putea juca, duminică, împotriva Atalantei.

«Briliantul» e nehotărât

Până şi Adrian Mutu este indecis în privinţa variantei de a recurge la intervenţia chirurgicală. “Încă nu m-am hotărât dacă mă voi opera sau nu la genunchi în viitorul apropiat. Cert este că am avut dureri care m-au împiedicat să joc cu Austria”, a declarat atacantul român.

Urmărește-ne pe Google News