Murray a fost ales de pe o listă restrâns cu sportivi „care au ilustrat valorile olimpice și au susținut valorile echipei Marii Britanii”. Alegerea finală a fost făcută de către un juriu care l-a avut în frunte pe șeful misiunii britanice la JO 2016, Mark England.
„Privilegiul de a fi purtător de drapel este un moment de care îmi voi aminti tot restul vieții și va fi, cu siguranță, unul dintre cele mai importante din cariera mea. Să-ți reprezinți țara la Jocurile Olimpice este o experiență extraordinară, dar să conduci echipa britanică va reprezenta o onoare incredibilă, cea mai mare din sport. Aceasta este a treia mea olimpiadă și este o competiție specială pentru mine. Am, desigur, amintiri minunate legate de Jocurile de la Londra și sunt sută la sută concentrat pentru a câștiga și aici, la Rio”, a declarat Murray.
Andy Murray, care a câștigat în această vară al treilea titlu de Mare Șlem din cariera sa, la Wimbledon, este favoritul numărul 2 în proba de simplu a turneului olimpic de la Rio, după sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, pe care britanicul l-a învins în urmă cu patru ani, în semifinalele JO de la Londra. Turneul olimpic din 2012 s-a desfășurat însă pe iarbă, la Wimbledon, în timp ce cel de la Rio va avea loc pe suprafață dură, lucru care îl avantajează pe Djokovic.
Murray, care va evolua și în proba de dublu de la Rio, alături de fratele său Jamie, a fost jucătorul decisiv în câștigarea Cupei Davis, anul trecut în Belgia, când scoțianul a condus echipa britanică la prima sa victorie în această competiție după 79 de ani, notează Agerpres.