Petreche a precizat: ”Activitatea unora dintre federaţii care au tratat cum trebuie această competiţie s-a văzut în obţinerea medaliilor. Suntem nemulţumiţi de anumite federaţii pentru că nu au tratat cu seriozitate competiţia şi nu au apăsat pe acceleraţie atunci când trebuia. Pe data pe 7 iulie vom face o conferinţă de presă, după ce vom discuta cu antrenorii, managerii şi sportivii care au participat la această competiţie, şi vom aprecia la rece Jocurile Europene de la Baku”.
Șeful COSR a continuat: ”A fost un rezultat care ne ţine în elita sportului european. Am avut o competiţie puternică, ne-am confruntat cu cei mai mari sportivi pe care naţiunile le-au adus. Am avut campioni olimpici, mondiali şi europeni. Sunt sportivi şi federaţii care au mulţumit, dar sunt şi câteva federaţii care au probleme şi care vor trebui să se pună la muncă. Mai au un an de zile la dispoziţie pentru a-şi structura ceea ce înseamnă pregătirea pentru Rio 2016. Avem federaţii care trebuie să se califice, e un an preolimpic, greu. Baku a fost pentru noi o punte să vedem unde suntem. Va trebui să calificăm cât mai mulţi sportivi pentru a ne prezenta aşa cum trebuie la Rio 2016″.
Sportivii români, care au sosit, luni, din Azerbaidjan, au încheiat Jocurile Europene de la Baku pe locul 17 din 42 de naţiuni care au punctat în clasamentul pe medalii, cu 12 medalii, din care trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz