Jocurile Olimpice. Cele mai mari dezamăgiri din istoria olimpismului românesc. Medaliile sigure pe care le-am ratat

Cea mai importantă competiție sportivă a lumii îi determină pe suporteri, pe jurnaliști, pe oficialii delegațiilor și chiar și pe sportivi să facă tot felul de pronosticuri în privința rezultatelor ce urmează să fie obținute. Și contrar sloganului “important e să participi”, din ce în ce mai vetust de la o ediție la alta a Jocurilor, toată lumea visează la, vorbește despre și își dorește, dacă nu titluri olimpice, măcar medalii. Iar românii nu reprezintă o excepție. Prin urmare, înaintea fiecărei ediții a JO, au existat anumite așteptări referitoare la performanțele reprezentanților țării noastre. De-a lungul timpului, unii sportivi și discipline sportive care ne-au făcut să credem că sunt(em) mari favoriți în probele cu pricina. O parte dintre ei a confirmat optimismul general, alții au confirmat proverbul “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”.

Naționala feminină de handbal – 2016

Florina Chintoan (în albastru), în timpul meciului de handbal România-Norvegia (27-28) de la JO 2016. (FOTO: EPA)

Handbalul a fost singurul sport de echipă din România care s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio. După bronzul obținut la CM 2015, naționala feminină era considerată de mulți, inclusiv de handbalistele care o compun, una dintre favoritele la medalii. Optimismul general fusese întreținut de victoria obținută în primăvară contra Norvegiei, campioană, olimpică, mondială și europeană în exercițiu, de triumful înregistrat de CSM București în Liga Campionilor și de faptul că Cristina Neagu fusese desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015. Entuziasmul a devenit rapid una dintre cele mai mari dezamăgiri din istoria olimpismului românesc. Fetele pregătite de suedezul Tomas Ryde au fost eliminate încă din faza grupelor (după 19-23 cu Angola, 13-26 cu Brazilia, 25-21 cu Muntenegru, 24-21 cu Spania și 27-28 cu Norvegia) și au terminat turneul pe locul 9, cea mai slabă clasare a României la o ediție a JO (locul 4, în 1976, și locul 7, în 2000 și 2008).

Recomandări

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Echipa feminină de spadă – 2012

Spadasina Ana-Maria Popescu (fostă Brânză) (FOTO: EPA)

Calculele referitoare la numărul de medalii ce urmau să fie câștigate de delegația României la Jocurile Olimpice de la Londra luau în calcul o clasare pe podium sau chiar titlul obținut de echipa de spadă. Așteptările erau justificate atât de faptul că formația noastră era campioană europeană în exercițiu și câștigătoare a ultimelor două ediții a Campionatelor Mondiale, cât și de amănuntul că Ana-Maria Brânză câștigase argintul la individual, cu patru ani mai devreme. Când colo, dezastru: România a fost bătută chiar în primul tur de Coreea de Sud și a încheiat competiția pe locul 6. Din fericire, fetele și-au luat revanșa anul acesta, la Rio, câștigând aurul olimpic.

Naționala masculină de handbal – 1972, 1976

Naționala masculină de handbal a României, vicecampioană olimpică în 1976.

Acum pare de greu de crezut, dar a fost o vreme când România dădea ora exactă în handbalul masculin mondial. O demonstrează cele patru titluri mondiale câștigate în 1961, 1964, 1970 și 1974. Generația excepțională a lui Cristian Gațu, Gheorghe Gruia, Ștefan Birtalan și a colegilor lor legendari nu a reușit, însă, să-și confirme supremația și la Jocurile Olimpice. În acea perioadă, România nu a putut câștiga aurul olimpic, trebuind să se mulțumească cu o medalie de argint (1976) și cu trei medalii de bronz (1972, 1980, 1984).

Recomandări

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Marian Drăgulescu – 2004, 2008

Gimnastul Marian Drăgulescu (FOTO: EPA)

Gimnastul Marian Drăgulescu era unul dintre marii favoriți la medalia de aur în proba de sărituri la Jocurile Olimpice de la Atena. Românul a îndeplinit așteptările fanilor și specialiștilor cu prima săritură, perfectă, numai că a forțat inutil la a doua și a căzut, fiind nevoit să se mulțumească cu medalia de bronz. Patru ani mai târziu, la Beijing, Drăgulescu, campion mondial în exercițiu, ratează nu doar aurul olimpic, ba chiar și podiumul la sărituri, după o evoluție trasă parcă la indigo cu cea din capitala Greciei. Un loc 1 la o ediție a Jocurilor Olimpice a devenit de atunci o adevărată obsesie pentru gimnastul nostru.

Echipajul feminin de dublu rame – 2012

Canotoarele Viorica Susanu (plan apropiat) și Georgeta Andrunache (FOTO: EPA)

Canotajul este un sport datorită căruia România a obținut numeroase medalii la Jocurile Olimpice. Unul dintre cele mai galonate echipaje a fost cel feminin de dublu rame, format de Georgeta Andrunache și Doina Ignat (în 2000), respectiv Georgeta Andrunache și Viorica Susanu (în 2004, 2008, 2012). Barca amintită câștigase trei titluri olimpice consecutive în perioada 2000-2008, făcându-i pe mulți să creadă că delegația noastră are aurul asigurat pe vecie în această probă. Cu atât mai mare a fost șocul provocat la ediția londoneză de clasarea perechii Andrunache-Susanu abia pe locul 7!

Recomandări

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Iolanda Balaș – 1956

Atleta Iolanda Balaș

Una dintre cele mai mari sportive din istoria atletismului mondial a avut parte de un debut nereușit la Jocurile Olimpice. Săritoarea în înălțime Iolanda Balaș era campioană europeană în exercițiu și proaspăta deținătoare a unui record mondial (1,75 metri) la ediția din 1956 a competiției. Toată lumea se aștepta să ”sară” direct pe podiumul olimpic.Cu toate acestea, la Melbourne perfomanța ei a fost modestă: doar 1,67 metri, din cauza căreia s-a clasat abia pe locul 5. ”Am completat patru ani un caiet cu cercurile olimpice pe care le coloram și scriam sub ele: ”Revanșa””, avea să povestească mult mai târziu Iolanda Balaș, care va reuși să devină campioană olimpică în 1960 și 1964.

Urmărește-ne pe Google News