Înaintea Jocurilor Olimpice, WWF (World Wildlife Fund) a comparat performanțele sportive ale animalelor și oamenilor, scorul fiind net în favoarea celor dintâi, scrie 20minutes.ch, citată de Agerpres.

Jocurile Olimpice de la Rio se vor deschide vineri seară, dar se cunoaște deja adevăratul învingător: natura! ONG-ul WWF s-a ocupat de acest subiect și a comparat performanțele umane cu cele animale, rezultând clar că omul nu ar putea câștiga niciodată. Specialiștii WWF au propus șapte discipline sportive pentru „meciurile” între specii.

Înainte să le fie analizate performanțele sportive, animalele au atras atenția asupra capacității lor de a nu face nimic. Cel mai leneș este chiar leneșul: când merge cu cea mai mare viteză abia dacă parcurge 5 metri pe oră. El deține și recordul la somn, dormind până la 20 de ore pe zi.

O primă disciplină sportivă luată în considerare de WWF este viteza. Primul animal care bate omul este mistrețul, mamifer omnivor care poate fugi cu 55 de kilometri pe oră, cu mult mai mult decât campionul jamaican Usain Bolt, care înregistrează doar 44 de kilometri pe oră. În cazul în care oamenii vor progresa la acest capitol, natura mai are câteva atuuri: ghepardul, care depășește 100 de kilometri pe oră, o varietate de cerb (67) și chiar iepurele (65).

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Animalele aleargă repede pe pământ, dar merg bine și sub apă. Cesar Cielo, recordman mondial la 100 de metri liber, depășește cu puțin 8 kilometri pe oră, viteză cu mult inferioară celei atinse de peștele sabie velar, care se poate mișca sub apă cu aproape 110 kilometri pe oră. Și vidra europeană l-ar depăși pe înotătorul brazilian, ea putând înota cu viteza maximă de 14 kilometri pe oră.

Nici saltul în lungime nu este străin animalelor. Recordul mondial al oamenilor este vechi de 25 de ani, fiind înregistrat de Mike Powell — 8,95 metri. Acesta ar fi bătut ușor de orice panteră a zăpezii, felină din Asia Centrală care poate sări peste prăpăstii și trecători de mai mult 15 metri.

În ceea ce privește săritura în înălțime, Javier Sotomayor deține recordul tuturor timpurilor, cu cei 2,45 metri înregistrați la Salamanca (Spania) în 1993. Dacă niciun atlet nu a reușit să treacă acest prag în ultimii 20 de ani, antilopele impala fac zilnic astfel de salturi pentru a scăpa de lei și leoparzi. Această rasă de antilopă poate sări peste 3 metri în încercarea de a scăpa de prădători.

Aleksei Lovchev este o legendă umană după ce a reușit să ridice 264 de kilograme la stilul aruncat în urmă cu câteva luni la Campionatul Mondial de la Houston (Texas). Însă rusul, care concurează la categoria peste 105 kilograme, trebuie să se încline în fața gorilei. Aceste maimuțe mari, vegetariene și mai degrabă liniștite, reușesc să ridice greutăți de până la 900 de kilograme.

Efectele politicii ‘America First a lui Trump asupra economiei mondiale în 2025. Cele mai mari provocări
Recomandări
Efectele politicii ‘America First a lui Trump asupra economiei mondiale în 2025. Cele mai mari provocări

Înotul sincron la Jocurile Olimpice va avea două probe la feminin: pe echipe și perechi. Însă ființele umane reușesc performanțe modeste în comparație cu sardinele, pești care se pot deplasa în bancuri de milioane de exemplare, într-o coregrafie perfectă. Este încă o victorie pentru speciile animale.

În boxul olimpic, oamenii poartă mănuși și căști și se înfruntă doar trei runde a trei minute. Aceste reguli i-ar face să râdă pe crabii boxeri, care își petrec viața bătându-se. Această specie care trăiește în Oceanele Indian și Pacific are o anemonă urzicătoare pe fiecare clește drept mănușă de box. Pentru multe alte animale, o lovitură a lor este potențial mortală.

Astfel, o competiție la șapte discipline sportive între oameni și animale s-ar încheia net, cu 7-0 în favoarea celor din urmă, arată WWF.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI