Cuprins:
La ceremonia de deschidere, delegaţiile celor 91 de ţări participante au defilat în ordinea din alfabetul chinez. Conform tradiţiei olimpice, prima naţiune care a defilat a fost Grecia, unde au fost create Jocurile Antice.
În calendarul lunar chinezesc, vineri este Li Chun, care simbolizează începutul primăverii.
România a fost a 45-a delegaţie care a intrat pe Stadionul Național, drapelul tricolor fiind purtat de Raluca Strămăturaru şi Paul Pepene.
România va participa cu 21 de sportivi, la sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză.
Aproape 3.000 de sportivi vor concura la această ediție a Jocurilor Olimpice la 15 discipline în 109 evenimente. Ceremonia de deschidere va începe vineri la ora locală 20.00 (14.00, ora României).
Măsuri dure anti-COVID în „bula” în care au loc Jocurile Olimpice
Capitala Chinei devine astfel primul oraș care a organizat atât Jocurile Olimpice de iarnă, cât și pe cele de vară, în 2008. Olimpida se desfășoară într-o adevărată fortăreață, cunoscută informal sub numele de „bulă”.
Participanții complet vaccinați anti-COVID pot intra în zona închisă fără carantină, în timp ce cei care nevaccinați au fost nevoiți să intre într-o carantină de 21 de zile la sosirea la Beijing. Unele țări, precum Statele Unite și Canada, au impus ca toți membrii delegațiilor lor să fie vaccinați.
Cunoscută pentru adoptarea strategiei „zero COVID” încă de la începutul pandemiei, China încearcă acum să găzduiască Jocurile Olimpice fără niciun impediment cauzat de coronavirus.
Jurnalista Selina Wang, de la CNN, care va relata competiția sportivă povestește că încă de la începutul călătoriei spre „bula” olimpică, participanții primesc un ghid, o carte de 83 de pagini în care sunt trecute regulile obligatorii pe timpul șederii, o carte descrisă de oficialii olimpici drept un „mod de viață”.
Cei care intră în „bulă” sunt preluați cu „zboruri speciale” în care se respectă distanțarea fizică pentru a fi aduși la Beijing. Ei sunt preluați la aterizare de personal îmbrăcat complet în costum de protecție, care stropește bagajul cu dezinfectat imediat ce este scos din avion. Apoi sunt testați COVID.
Așa-numita „bulă” include locurile de desfășurare a competițiilor, hotelurile unde sunt cazați și sălile pentru conferințe de presă, toate fiind izolate complet de restul Beijingului.
Comitetul Olimpic de la Beijing a identificat joi 21 de noi cazuri de COVID-19 în rândul personalului asociat Jocurilor, potrivit unui comunicat transmis vineri. Astfel, din 23 ianuarie, când a fost instituit sistemul de „bulă”, au fost raportate în total 308 cazuri de COVID, dintre care 111 la sportivi sau oficiali din echipele acestora.
Începând cu 23 ianuarie, aproape 12.000 de persoane au sosit la Beijing și au fost efectuate peste 670.000 de teste COVID, se mai precizează în comunicat.
Aproximativ 150.000 de spectatori vor fi invitați să participe la Jocurile Olimpice de iarnă 2022, a declarat, joi, vicepreședintele Comitetului de Organizare de la Beijing, Yang Shu’an. Cei 150.000 de spectatori din afara „bulei” sunt membri ai personalului diplomatic, parteneri de marketing, pasionați de sporturi de iarnă, rezidenți și studenți din China.
Spectatorii „bulă” sunt membri ai familiei olimpice, delegații ale comitetului olimpic național, sportivi, reprezentanți ai mass-media și radiodifuzori.
Pe 17 ianuarie, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că biletele pentru Jocuri nu vor fi puse în vânzare pentru vizitatorii externi sau publicul larg, invocând preocupările legate de COVID-19.
Boicot diplomatic din partea mai multor state occidentale
Pe lângă pandemie, situația drepturilor omului din China a atras atenția în contextul Jocurilor Olimpice, având în vedere că state precum SUA, Canada, Marea Britanie și Australia au anunțat un boicot diplomatic al evenimentului de deschidere.
Niciun oficial de rang înalt din aceste țări nu va lua parte la ceremoniile de la Beijing, denunțând astfel abuzurile Chinei asupra musulmanilor uiguri din Xinjiang sau represiunea împotriva mișcării pro-democrație din Hong Kong.
Rusia însă a dat asigurări că președintele Vladimir Putin va fi prezent la evenimentul de la Beijing alături de liderul chinez Xi Jinping.
Dintre cei aproximativ 20 de președinți, premieri și figuri regale care se vor afla în capitala Chinei, aproape jumătate vin din țări autoritare, unele dintre ele categorisite drept „regimuri hibride”, potrivit Indexului Democratic al Economist Intelligence Unit.
Pe lângă liderul de la Kremlin, care se află în centrul unor tensiuni majore cu Occidentul după mobilizarea trupelor ruse la granița cu Ucraina, și-au anunțat prezența la deschiderea Jocurilor Olimpice prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, acuzat printre altele de uciderea unui cunoscut jurnalist critic, și președintele egiptean Abdel Fattah Al-Sisi, liderul unui regim militar.
Vor mai veni liderul kazah Kassim-Jomart Tokaev, care tocmai a zdrobit o revoltă populară, dictatorul turkmen Gurbanguli Berdîmuhamedov, dar și liderii din Pakistan, Qatar, UAE, Uzbekistan, Kirghizstan și Tadjikistan.
În același timp, Singapore, Argentina, Ecuador, Mongolia, Polonia sau Serbia se numără printre țările democratice care vor fi reprezentate la nivel înalt la Beijing. De asemenea, la ceremonie vor fi prezenți secretarul general al ONU și directorul Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit unei liste publicate săptămâna trecută de Ministerul de Externe de la Beijing, citate de Reuters. Președintele polonez Andrzej Duda este cel mai înalt oficial UE prezent la Beijing.
România va avea 22 de sportivi participanți la Jocurile Olimpice de iarnă 2022, care vor concura la opt discipline: sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză. Drapelul țării noastre va fi purtat de Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond).
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing se încheie pe 20 februarie.
Foto: EPA