În semifinală Alina a învins-o pe japoneza Tomoko Fukumi, reușind și un ”wazari” care i-a adus 10 puncte, conform rtv.net.
Scorul final a fost 10-1 pentru Alina Dumitru, care va juca în finală contra braziliencei Sarah Menezes, o sportivă în vârstă de 22 de ani, medaliată cu bronz la Mondialele din 2011, de la Paris.
Alina Dumitru, sportiva care şi-a trecut recent în palmares a opta medalie de aur la Campionatele Europene, a cucerit precedentele titluri continentale în anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2010 şi 2011. Sportiva clubului Steaua este campioană olimpică en-titre a categoriei 48 de kilograme, după triumful de la JO, de la Beijing (2008). Singurul titlu care îi lipseşte e cel de campioană mondială.