„Sunt pregătită, sunt pe ultima sută de metri. Eu am sperat să obțin încă o calificare la Jocurile Olimpice și m-am antrenat cât am putut de bine. În acești patru ani cred că m-am maturizat și acum aștept să înceapă o nouă ediție a Jocurilor Olimpice. Presiune este, trebuie să recunosc, dar încerc să mă concentrez cât pot eu de bine pe ceea ce am de făcut și pe fiecare meci în parte. La categoria mea de greutate competiția se termină într-o zi, sper să fie cu noroc”, a spus Chițu, care la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 a fost eliminată în turul doi.

Antrenorul lotului feminin de judo, Florin Bercean, a declarat luni dimineața că se gândește chiar și la cucerirea unei medalii de aur. „Eu am zis că o să fie din ce în ce mai greu de la o Olimpiadă la alta. Cine va lua o medalie va fi extrem de valoros. Eu îmi doresc ca fetele mele să se claseze cât mai bine și, de ce nu, mă gândesc chiar și la medalia de aur. E foarte complicat să tot iei medalii și dintr-o dată să nu mai iei. Eu nu-mi doresc asta. Eu vreau ca fetele noastre să păstreze această continuitate. Ele sunt îndreptățite pentru că sunt în primele zece din lume. În mod normal ar trebui să ne întoarcem fericiți și cu capul sus de la Rio”, a precizat Bercean.

Echipa Olimpică a României se va deplasa în zece etape la Rio de Janeiro, următoarele grupuri urmând să plece în zilele de 2, 4, 6, 7, 8 și 12 august.

România va fi reprezentată în total la Rio de un lot de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 discipline, după ce săritorul în înălțime Mihai Donisan, aflat deja în Brazilia, a fost suspendat de la Jocurile Olimpice de Federația Internațională de Atletism pentru dopaj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News