Jonathan McKain șochează: ”La Bucureşti mi-au pus cătuşe și m-au trimis în Italia”! Fundaşul central Jonathan McKain, care a strâns şi 16 selecţii la prima reprezentativă a Australiei, a povestit pentru FourFourTwo una dintre cele mai ciudate experienţe de care a avut parte în perioada în care a jucat în România.
Pe 24 august 2003, FC Naţional a mers în Italia pentru a disputa o partidă amicală cu AC Milan. Echipa bucureşteană s-a impus cu 5-2, iar la întoarcerea de la Cesena, McKain a fost primit cu cătuşe pe aeroport.
McKain spune că Dinamo le-a cerut poliţiştilor să-i pună cătuşele şi să-l trimită înapoi în Italia chiar dacă australianul avea toate actele în regulă. Motivul? Conducerea celor de la Dinamo nu s-a înţeles cu oficialii lui FC Naţional în vederea unui transfer al jucătorului.
„Dinamo voia să mă transfere. Am avut de jucat un amical cu AC Milan. Când am revenit la Bucureşti, mi s-au pus cătuşe şi am fost trimis înapoi în Italia. Mai târziu am aflat că poliţia de la Dinamo a plătit câţiva oameni pentru a-i opri pe băieţii noştri. Naţional refuzase ofertele pentru noi. Acum îmi vine să râd când îmi amintesc, dar ce experienţă a fost aia!”, a declarat McKain pentur FourFourTwo.
McKain a ajuns în România în 2003 şi a făcut parte dintr-o ‘echipă’ importantă de australieni care au venit în Liga 1. În 2005, australianul a fost achiziţionat de Politehnica Timişoara, iar după trei sezoane petrecute în Banat a părăsit România pentru a se întoarce în ţara natală la Wellington Phoenix. Ultima echipă din cariera lui McKain a fost Souths United Football Club, un club modest situat în Runcorn, o suburbie a oraşului Brisbane.
Ajuns la vârsta de 34 de ani, McKaine a decis să se retragă din activitate.