Bara (22 ani, 134 WTA), a doua favorită, s-a impus după două ore și 22 de minute în fața unei adversare de 16 ani, aflată pe locul 363 în clasamentul mondial.
Danilovic a condus cu 4-3 în setul al doilea, după ce și l-a adjudecat pe primul cu 7-5, dar Bara a revenit și a învins cu 6-4 în actul secund, iar în decisiv s-a impus cu 6-0. În semifinala, Bara a învins-o pe mult mai cunoscuta jucătoare spaniolă Silvia Soler-Espinosa (30 ani, 225 WTA), fost număr 54 mondial în 2012, cu 6-2, 4-6, 6-1.
Bara mai câștigase anul acesta un titlu ITF de 25.000 de dolari la Bastad (Suedia). Palmaresul său mai cuprinde un titlu similar, la Hodmezovasarhely (Ungaria), anul trecut.