Dar cum harababura domnește de la vârful ierarhiei, de la Federația condusă de Burleanu, e greu să fie ordine la un nivel mai mic, în campionatul județului Sălaj.
Ionuț Vasarhely a reușit, în ultima etapă, „performanța” de a juca pentru o candidată la promovare și de a arbitra o alta, a anunțat sportulsalajean.ro.
Jucător activ și arbitru în același eșalon: și-a „fluierat” contracandidații la promovare
Ionuţ Vasarhely a început fotbalul la CS Viitorul Zalău, fiind coleg de generaţie cu Vlad Morar, cel care în această vară a devenit campion naţional cu FC Viitorul Constanţa!
Vasarely nu a avut însă acelaşi drum precum Vlăduţ Morar, astfel că el a evoluat la seniori doar în fotbalul mic din Sălaj, pe la Largiana Românaşi (Liga a V-a), dar şi la Gloria Ban (Liga a IV-a). Între timp, zălăuanul a făcut şi cursurile de arbitraj, devenind “cavaler al fluierului”.
Acum doi ani, el a intrat în istorie, după ce a oficiat două partide în aceeaşi zi: una ca şi arbitru la jocul Barcău Tusa – Steaua Cosniciu şi una ca jucător în tricoul formaţiei Gloria Ban, o oră mai târziu! Dar Ionuţ Vasarhely arbitrează acum într-o ligă în care el şi joacă!
Transferat în acest sezon la Sporting Zalău, fotbalistul în vârstă de 24 de ani vrea să promoveze în Liga a IV-a cu gruparea de la poalele Meseşului şi se bate la supremaţie în Seria Vest cu echipe precum Voinţa Derşida, Steaua Cosniciu sau Stejarul Sîg.
Tot în acest campionat, însă, el a condus meciuri din aceeaşi serie, iar ultimul exemplu a fost cel din week-end, când sâmbătă a arbitrul jocul Olimpic Gârceiu – Steaua Cosniciu (scor 1 – 7), pentru ca duminică să fie titular în derby-ul seriei de la Derşida, cu Voinţa!
Deşi Steaua a câştigat la scor deplasarea de la Gârceiu, mai mulţi jucători de la Cosniciu au fost indignaţi că “centralul” jocului, adică cel care a împărţit dreptatea, a fost acum câteva etape adversarul lor din teren, în meciul de pe Stadionul Municipal!
„Știam că a renunțat să mai joace!”
„Am fost surprins, când am văzut brigada de arbitri. Eu ştiam că Ionuţ Vasarhely a renunţat la fotbal şi a ales arbitrajul. Nu cred că e corect să le faci pe ambele, şi – cu atât mai mult – nu e corect să arbitrezi o contracandidată la primul loc”, a spus Sorin Dregan, unul dintre liderii formaţiei din comuna Ip.
Nemulțumiri vin și de la alte formații din Seria VEST, mai ales de la contracandidatele echipei Sporting Zalău.
Din câte se pare, nici cei de la Comisia Judeţeană de Arbitri Sălaj (CJA) nu sunt prea încântaţi de situaţie.
„Din punct de vedere sportiv este vorba despre o incompatibilitate, pe care i-am transmis-o acum câteva etape, având oarecum promisiunea din partea lui că nu va mai juca. Am văzut în raport că el a jucat în ultima etapă şi pe deasupra a încasat şi un cartonaş galben.
Voi avea o discuţie cu el, iar arbitrul Vasarhely va suporta consecinţele, fiindcă nu a ţinut cont de o recomandare care i-a fost transmisă de CJA Sălaj”, a declarat Gabriel Bârjac, preşedintele CJA Sălaj.
După 11 etape, liderul seriei este Stejarul Sîg (30 de puncte), Voința Derșida ocupă locul 2 (24 de puncte), Sporting Zalău ocupă locul 3 (23 puncte) și Steaua Cosniciu e pe 4 (21 puncte), cu un meci în minus.
Urmează însă derby-ul Sporting Zalău – Stejarul Sîg, de sâmbătă dimineaţa (ora 9.00) de pe Stadionul Municipal.
CITEȘTE ȘI:
Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat. Principesa Margareta a plecat de urgență în Elveția