Ruşinea înfrângerii din meciul cu Portugalia (0-7), i-ar putea costa scump pe jucătorii Coreei de Nord. Aceştia ar putea fi trimişi să muncească în mină pentru că au făcut patria de râs, informează HotNews.
Moon Ki-Nam, fost antrenor în Coreea de Nord a spus ce pedeapsă din partea regimului comunist i-ar putea aştepta pe componenţii lotului: „Conducatorii comunişti de la Phenian sunt extrem de darnici atunci când vine vorba de victorii. Jucătorii sunt aşteptati cu case mari. Dupa 0-7 cu Portugalia este însă foarte posibil să fie trimişi la muncă într-o mină de cărbuni”.
Fostul tehnician a mai povestit ca familiile fotbalistilor implicaţi în jocurile de la Cupa Mondiala sunt atent monitorizate. Acestea sunt gasite vinovate dacă unul dintre jucători alege să nu se mai întoarcă în ţară.